Editorial de Mădălin Necșuțu, jurnalist TVR Moldova și Balkan Insight, pentru buletinul de politică externă al FES/APE.

Chiar dacă, aparent, am intrat într-un an care ar trebui să fie mai stabil din punct de vedere politic, Republica Moldova se va confrunta în continuare cu o serie de riscuri și provocări majore, atât pe plan intern, cât și extern. Să le luăm, însă, pe rând. Odată cu învestirea guvernului Alexandru Munteanu, la f inele anului trecut, a devenit clară schimbarea accentelor în ceea ce privește prioritățile Republicii Moldova. Este vorba, în principal, despre creșterea economică, menită să genereze, în mod evident, și bunăstare.

Estimările de aproximativ 3% creștere economică anuală pentru 2026 nu sunt de natură să producă un salt semnificativ al nivelului de trai al cetățenilor. Cu toate acestea, ele reprezintă un progres. Autoritățile vor avea de rezolvat două probleme majore: în ce mod și în ce domenii vor fi investite cele 1,9 miliarde de euro pentru a genera ulterior o creștere economică sănătoasă și cum va fi posibilă atragerea investitorilor străini în Republica Moldova.

În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, există carențe serioase, precum lipsa forței de muncă, existența unui război în proximitate, care s-ar putea prelungi sau ar putea avea un deznodământ incert, dar și deficiențele în crearea unui stat de drept pe modelul democrațiilor occidentale, având în vedere timpul necesar pentru un astfel de proces complex. În aceste condiții, este dificil de crezut că investitorii străini vor manifesta un interes masiv pentru Republica Moldova.

Cu toate acestea, Republica Moldova poate accelera proiectele de infrastructură cu România, principalul său partener comercial, pentru a aprofunda relațiile economice și pentru a facilita transportul mărfurilor către piețele europene.

De asemenea, Chișinăul are o nevoie acută de modernizarea infrastructurii interne, atât pentru fluidizarea transportului de persoane și mărfuri, cât și pentru a putea participa, alături de România, la procesul de reconstrucție a Ucrainei. Astfel, din punct de vedere economic, provocările anului 2026 vor fi majore și, în mare parte, în afara ariei de previzibilitate.

Printre atuurile Chișinăului se numără experiența premierului Alexandru Munteanu și a echipei sale din domeniul economiei și finanțelor, precum și experiența acestora în mediul de afaceri, ceea ce poate constitui, fără îndoială, un avantaj.

Dosarul transnistrean, o bombă cu ceas

Actuala putere pro-europeană și-a format un reflex de a evita discuțiile deschise despre planurile de reintegrare a regiunii separatiste transnistrene. Uneori se creează impresia că este vorba despre un subiect tabu, despre care Președinția, Guvernul și Parlamentul refuză să discute deschis. Ca și cum ar încerca să „ascundă gunoiul sub preș”, în speranța că, dacă nu pomenești lucrurile rele, acestea nu se vor întâmpla sau te vor ocoli. Tactica struțului, care își bagă capul în nisip, nu ajută pe nimeni.

Existența acestei regiuni sub regimul separatist pro rus de la Tiraspol se explică astăzi prin două aspecte majore: perpetuarea sa de către Chișinău prin facilități economice oferite pentru accesul pe piața europeană și vechea schemă a gazului gratuit furnizat de Federația Rusă. Ambele pârghii se află, însă, în ultimă instanță, la îndemâna Chișinăului.

Desigur, o scurtcircuitare economică a regiunii transnistrene ar însemna automat o criză umanitară majoră, pe care Chișinăul, confruntat deja cu propriile dificultăți, nu ar putea să o gestioneze cu ușurință. Pe de altă parte, aceasta ar introduce rapid, într-o manieră forțată, o masă semnificativă de alegători care, în niciun caz, nu reprezintă o majoritate pro-europeană.

Din acest motiv, vorbim atât despre o potențială criză social-umanitară, cât și despre o problemă de ordin politic. Evident, o perioadă de tranziție în procesul de reintegrare a regiunii transnistrene este necesară, însă acest lucru nu înseamnă că subiectul nu poate fi discutat deschis în spațiul public.

Dimpotrivă, o astfel de dezbatere ar putea genera presiune asupra regimului de la Tiraspol pentru a accepta anumite concesii de semi-democratizare a spațiului, înainte chiar de un eventual scenariu de implozie a regiunii, care depinde de un fir tot mai subțire al gazului rusesc. Un fir devenit tot mai incert, având în vedere dificultățile prin care Federația Rusă reușește astăzi să livreze gaz peste Nistru, printr-un mecanism care poate fi întrerupt oricând, nu doar de Chișinău, ci și de partenerii europeni.

În acest context, este necesară o discuție deschisă despre nevoile reale ale reintegrării regiunii transnistrene, inclusiv pentru a identifica soluții împreună cu partenerii occidentali de dezvoltare ai Republicii Moldova. Aceștia sunt, de altfel, singurii capabili să intervină pentru a atenua șocul financiar care ar putea fi generat de o astfel de evoluție.

Pentru acest lucru există deja o platformă de donatori internaționali, creată de România, Franța și Germania, utilizată și în trecut pentru injecții financiare esențiale, fără de care Republica Moldova ar fi riscat colapsul în fața crizelor pandemice, energetice sau a efectelor războiului din Ucraina asupra economiei.

UTA Găgăuzia, o bornă importantă pentru Chișinău

Nu departe de dosarul transnistrean se află și ameliorarea situației din UTA Găgăuzia, o regiune rusificată timp de decenii prin propaganda rusă și prin adversitatea cultivată de Moscova față de centru. Găgăuzii au fost învățați să perceapă Chișinăul ca pe un dușman. În prezent, există o fereastră de oportunitate, în care mașinăria Șor și-a redus activitatea până la următoarele alegeri naționale, iar forțele pro-europene ar trebui să intervină prin activități politice intense, desfășurate cu curaj la firul ierbii, pentru a explica mai clar ce înseamnă aderarea la Uniunea Europeană.

Deocamdată, nu observăm o astfel de tendință, în contextul în care, anul acesta, în ciuda suspendării alegerilor pentru Adunarea Populară de la Comrat din martie, care ar putea fi urmate ulterior de alegeri pentru funcția de guvernator al regiunii găgăuze, am putea totuși avea astfel de scrutine la o dată ulterioară. Tocmai din acest motiv, este momentul ca forțele pro-europene – referindu-ne aici în special la Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) – să lanseze campanii electorale locale foarte active.

Prin urmare, anul 2026 va fi unul important pentru evoluția vieții politice din Găgăuzia și pentru relația Chișinău–Comrat..

Reforme și iar reforme

În 2026, Republica Moldova are nevoie de un plan bine structurat de reforme. De la reforma justiției și procesul de vetting, care se tărăgănează mai mult decât era necesar, până la reforma administrativ-teritorială, care pare că, în sfârșit, va fi abordată de actuala guvernare. Este un demers aflat în perspectiva alegerilor locale din 2027, care poate aduce Republica Moldova în postura unui stat mai suplu, cu mai puține primării, prin desființarea raioanelor de inspirație sovietică și prin descentralizare, în vederea creării unor regiuni de dezvoltare capabile să acceseze fonduri europene prin proiecte proprii elaborate la nivel local.

Așadar, este nevoie de continuarea eforturilor, dar și de voință politică pentru reformarea actualei organizări juridice și administrative.

Totodată, Republica Moldova trebuie să continue colaborarea cu statele membre ale Uniunii Europene care au experiență relevantă, așa cum se întâmplă deja în cazul proiectelor comune cu România în domeniul infrastructurii finanțate din fonduri europene. Este necesar ca autoritățile de la Chișinău să acumuleze experiență și să învețe încă de pe acum cum să elaboreze proiecte și să acceseze fonduri europene atribuite prin competiție.

Nu în ultimul rând, Republica Moldova are nevoie de reformarea armatei și de profesionalizarea acesteia, în conformitate cu standarde moderne și cu dotări militare adecvate, în contextul amenințărilor tot mai reale din partea unor actori maligni și al războiului din proximitatea sa. Chiar dacă acest lucru nu implică aderarea Republicii Moldova la NATO — un subiect tabu din cauza popularității scăzute, alimentată de propaganda agresivă a Federației Ruse — necesitățile de apărare și investițiile aferente trebuie privite ca o necesitate, nu ca un moft.

Prin urmare, anul 2026 se anunță unul plin de provocări dificil de gestionat, pe fondul oboselii acumulate în ultimii ani și al incertitudinilor privind viitorul. În ciuda acestor factori, Republica Moldova trebuie să rămână cu motoarele turate la maximum și să realizeze aceste schimbări dificile, în primul rând pentru propria sa dezvoltare și, în al doilea rând, pentru Bruxelles. Integrarea europeană înseamnă, înainte de toate, asumarea valorilor și principiilor democratice, care stau la baza construcției de pace și bunăstare oferite de Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.