Rog să examinaţi felul în care TRM a organizat Concursul internaţional de soluţii pentru proiectarea şi construirea noului sediu al furnizorului public național de servicii media, cu foarte multe abateri de la Regulament. Unul dintre participanții la concurs, Vasile Stratu, a depus documentele cu întârziere, după termenul-limită stabilit, în plus a depus dosarele pentru două firme (ARHISTRAT DECO şi SRL VSBDA), pe care le reprezintă. Mai mult, la firma de tipărire l-am întâlnit pe Vasile Stratu care-și pregătea planşele şi am observant că planşele erau alb-negru şi erau nefinalizate şi nu corespund cu cele expuse la Casa Radio.
O altă încălcare ține de transparența procesului, deoarece codurile alfa-numerice nu au fost dezvăluite în prezenţa participanţilor la concurs, iar şedinţele au fost organizate individual cu fiecare participant.
La 28 martie, în cadrul întrevederii mele cu dl Carpov, dlui a menţionat că de fapt, Televiziunea nu are nevoie de o soluţie arhitecturală moderna şi originală, ci de o uzină. Eu am propus: „Atunci fac o variantă care va reflecta unu la unu modelul schemei funcţionale propuse de TRM?”, la care dl Carpov a răspuns ca „DA, se poate”. Atunci, l-am întrebat dacă nu este o încălcare de regulament, dar dlui m-a asigurat că regulamentul era valabil doar la prima selecţie, În acest fel mi-a fost întinsă capcana. La şedinta din 19 aprilie 2024, Dl Durnescu chiar din start a menţionat că varianta a II-a nu poate fi examinată, deoarece este o încălcare de regulament. Eu l-am întrebat pe dl Carpov cum era cu putinţă, din moment ce-mi spusese că se poate, însă dl Telpiz a intervenit ca să spună că ei au avut în vedere altceva şi eu nu am înţeles corect. Am fost surprins enorm de intervenția dlui deoarece la acea şedinţă am fost prezent doar eu şi dl Carpov.
După ce, la 22 aprilie, am expediat juriului o scrisoare, juriul a decis să se răzbune şi a exclus lucrarea noastră din concurs. Si pentru ca să fie imposibil de demonstrat acest fapt, a modificat mesajul trimis, în care se confirma că suntem în top 3 candidați. În acest scop au fost modificate şi procesele verbale, care nu reflectă realitatea, cel puţin din şedinţele la care am luat parte. Deci, noi n-am primit nici o observaţie argumentată sau cerere de modificare, fapt care este oglindit chiar şi-n procesele verbale modificate.
În timp ce TRM abia la 2 mai 2024 a anunţat rezultatul concursului, Vasile Stratu era la curent că este desemnat câştigător încă de pe 18 martie 2024.
La 19 aprilie, analizând lucrările expuse în holul casei Radio, am ajuns la concluzia că lucrarea prezentată de ARHISTRAT DECO de fapt, este un plagiat total nefuncţional, într-o stare foarte crudă. Câştigătorul, conform calendarului concursului din REGULAMENT, trebuia să fie anunțat oficial la 14 martie 2024, dar s-a organizat această înscenare pentru a trage de timp și ca acest plagiat să fie adus într-o stare cât de cât acceptabilă până la 2 mai 2024. Plagiatul câștigător are un surplus de suprafaţă de 8 000 m2 (1/3 din suprafaţa totală), iar prețul este practic dublu față de oferta noastră.
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comentarii