Am simțit justiția coruptă pe propria piele. De câțiva ani mă aflu în război cu judecătorii și procurorii care mi-au fabricat un dosar penal din aer. Nu mai știu la cine să mă adresez pentru a mi se face dreptate. Cu mai mulți ani în urmă, am împrumutat niște bani de la un consătean. El mi-a dat banii fără nicio problemă, iar a doua zi mi-a cerut să mergem la notar să legalizăm împrumutul și eu am acceptat pentru că nu vedeam o problemă. Peste câteva luni, am mai împrumutat de la acea persoană încă vreo 25 de mii de lei și din nou am semnat la notar. După asta, peste un timp am întors 20 de mii de lei din banii împrumutați, da s-a întâmplat ca să mai am nevoie de bani și să împrumut din nou și aici am intrat într-o capcană. Consăteanul meu a zis să mergem și să semnăm un contract general la notar pentru toate împrumuturile. Eu am acceptat din nou și n am atras atenția că în contract a fost incluși și cei 20 de mii de lei pe care eu deja i-am întors. Nu a trecut mult timp și consăteanul m-a dat în judecată, cerând să îi întorc toți banii împrumutați. Eu i-am zis că nu am de gând să întorc din nou banii pe care deja i i-am dat, dar el a început să mă preseze. M-am adresat atunci la procurorii din raionul Râșcani să clarifice cazul că era șarlatanie. Procurorul mi-a răspuns atunci că nu se poate băgă că între mine și consăteanul meu e vorba de relații civile. Când s-a adresat însă consăteanul la procurori, aceștia au decis să îmi pornească dosar penal. Suntem de mai mult timp în instanță și judecătorul încalcă toate prevederile legii. El refuză să examineze expertiza contractului de împrumut prin care am fost amăgit, la judecată sunt aduși martori falși care spun că au fost prezenți în momentul în care a fost semnat contractul la notar. Dar dacă au fost, de ce nu au semmant și ei, ca martori prezenți. Am cheltuit o grămadă de bani pe avocați, dar judecata nu se face pe dreptate.
Notă: sesizarea nu reprezintă un material jurnalistic. Centrul de Investigații Jurnalistice nu este autorul sesizării. Informația reprezintă doar opinia autorului sesizării. În caz de dezacord, persoana vizată este în drept să vină cu o reacție, iar instituția noastră o va publica pe acceași platformă și o va trata în condiții egale.
Comentarii