50 de milioane de euro pentru Republica Moldova, suport din partea Comisiei Europene

Mihaela Cibotaru
05/04/2023
Sursa: Consiliul Europei

Comisia Europeană (CE) va oferi Moldovei sprijin financiar în valoare de 50 de milioane de euro, aceasta fiind cea de-a doua tranșă a asistenței macrofinanciare în curs, în valoare totală de 150 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat al CE, astăzi Moldova a primit un grant de 10 milioane de euro, iar alte 40 de milioane de euro vor fi transmise în luna mai.

„Acesta constituie un sprijin important din partea Uniunii Europene (UE) pentru una dintre țările, care este în cel mai direct mod și foarte puternic afectată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei”, se arată în comunicatul CE.

Potrivit comunicatului, războiul a avut un impact semnificativ asupra economiei moldovenești, iar sprijinul acordat va permite Moldovei să soluționeze nevoile urgente de finanțare și să susțină stabilitatea macroeconomică generală, permițând realizarea reformelor ample și ambițioase.

Ajutorul financiar a fost oferit după ce CE a concluzionat că Moldova a îndeplinit condițiile convenite cu UE. Printre realizările obținute de Republica Moldova sunt menționate consolidarea managementului în sectorul public, fiind implementate măsuri pentru îmbunătățirea gestionării proiectelor de investiții publice, progresele în sectorului financiar, prin adoptarea noii strategii de management al finanțelor publice. La fel, autoritățile moldovenești au făcut progrese în consolidarea statului de drept, completând funcții de conducere în mai multe instituții anticorupție, iar Parlamentul a adoptat și un nou program de recuperare a bunurilor infracționale, se arată în comunicat.

În august 2022, Comisia Europeană a transferat Moldovei prima tranșă a asistenței, în valoare de 50 de milioane de euro. De asemenea, la începutul acestui an, CE a propus majorarea asistenței macrofinanciare pentru Moldova cu până la 145 de milioane de euro, propunere examinată în prezent de Parlamentul European și de Consiliul UE.

Mihaela Cibotaru
05/04/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii