Acordul semnat de Guțul cu Promsveazbank: Cum poate să fie instrumentalizat de Kremlin împotriva Chișinăului (Analiza Intitutului pentru Studiul Războiului)

Ilie Gulca
10/04/2024

Kremlinul va putea, probabil, să profite de un nou acord semnat de guvernatorul regiunii găgăuze, Evghenia Guțul, și o bancă rusă de stat pentru a-și continua eforturile de a destabiliza societatea moldovenească, estimează Institutul pentru Studiul Războiului, de a ataca guvernarea democratică de la Chișinău și a împiedica aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE).

Guțul s-a întâlnit cu Piotr Fradkov, președinte și director general al băncii de stat ruse Promsveazbank (PSB), la Moscova pe 9 aprilie, instituție bancară sancționată de UE pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, transmite sursa citată. Piotr Fradkov este fiul lui Mihail Fradkov, fostul director al Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR) și actual director al Institutului Rus de Studii Strategice.

Institutul pentru Studiul Războiului estimează că PSB va deschide conturi pentru aproximativ 5.000 de funcționari publici și 20.000 de pensionari din regiunea găgăuză, care vor primi carduri pentru sistemul de plată „Mir” din Rusia, al cărui operator a fost sancționat SUA în februarie 2024.

Guțul a cerut băncii rusești „ajutor umanitar” și „finanțare suplimentară” la plata pensiilor și salariilor din sectorul public în regiunea găgăuză.

„Nu se știe dacă Găgăuzia va putea să implementeze acordul cu PSB. Publicația „Notka”, citată de Institut, a raportat că șeful Direcției juridice a executivului de la Comrat, Petr Manol, a remarcat că bașcanul Găgăuziei nu are puterea să semneze independent acorduri internaționale conform legislației moldovenești.

Sistemul „Mir”, echivalentul VISA și Mastercard, nu funcționează în Moldova decât în ​​regiunea separatistă transnistreană. Fradkov a menționat că PSB va acorda „servicii speciale la PSB la un tarif separat” rudelor rezidenților găgăuzi din Rusia, dar nu este clar dacă plățile PSB către pensionarii găgăuzi și angajații din sectorul public vor trece prin diaspora găgăuză din Rusia.

Acordul Găgăuzia-PSB din 9 aprilie este demn de remarcat, subliniază experții institutului, deoarece actorii afiliați Kremlinului sunt acum legați în mod direct și deschis de promisiunile financiare ale executivului de la Comrat.

„Guțul a evidențiat această relație pe 9 aprilie, susținând că Rusia este „prietenul” și „protectorul” care „a salvat” Găgăuzia. „Kremlinul ar putea fi capabil să exploateze acordul PSB, indiferent de legalitatea acordului sau de modul în care autoritățile moldovenești reacţionează. Dacă autoritățile moldovenești împiedică acordul să avanseze, actorii moldoveni pro-ruși și Kremlinul vor folosi probabil situația pentru a promova narațiunile în curs ale Kremlinului care vizează actualul guvern moldovenesc și pentru a stârni furia în Găgăuzia”, se menționează în comentariul Institutului pentru Studiul Războiului.

Citește de asemenea: Fenta transnistreană. SUA au închis circuitul internațional al banilor negri din Transnistria prin băncile rusești

Odată cu anexarea Crimeii în 2014, Rusia și-a creat propria alternativă la SWIFT.

Acest sistem alternativ rusesc la SWIFT a fost aplicat pe larg și de băncile din regiunea separatistă transnistreană – Agroprombank, Eximbank și Sberbank.

Cel puțin până la 20 aprilie 2022, în plină invazie a Rusiei în Ucraina, TKB a oferit asistență pentru transferuri bancare în dolari americani pentru toate cele trei bănci transnistrene. Pe teritoriul regiunii separatiste nu este permisă utilizarea cardurilor de tip VISA sau Mastercard folosite la nivel mondial.

Cele trei bănci transnistrene folosesc însă o alternativă de card denumit „Klever”. În prezent, cardul „Klever” din Transnistria este acceptat pentru cumpărături de rețeaua de supermarketuri, farmacii și benzinării din cadrul holdingului Sheriff, care deține Agroprombank. 

În paralel, cele trei bănci transnistrene au emis din 22 aprilie, imediat după sancțiunile SUA asupra Transcapitalbank, cardul de tip „MIR” inventat de Banca Centrală a Rusiei după anexarea Crimeii în 2014, o alternativă rusească la VISA și Mastercard.

Ilie Gulca
10/04/2024




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii