Adunarea Parlamentară a OSCE cere ca misiunea de menținere a păcii din stânga Nistrului să fie transformată în una civilă

Mihaela Cibotaru
06/07/2023
CIJM

Delegații Adunării Parlamentare a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) au invitat toți actorii relevanți să inițieze discuții politice cu scopul de a transforma actuala misiune de menținere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multilaterală, sub un mandat internațional recunoscut. O rezoluție privind Republica Moldova a fost adoptată în cadrul celei de-a 30-a sesiuni anuale a OSCE, care a avut loc la Vancouver, în perioada 30 iunie – 4 iulie.

Asociația Promo-LEX scrie că este pentru prima dată când delegații Adunării Parlamentare cer transformarea misiunii de menținere a păcii în una „sub un mandat internațional recunoscut, care să reflecte nevoile reale de pe teren”.

Potrivit rezoluției adoptate, conflictul din regiunea transnistreană a Republicii Moldova continuă să reprezinte o amenințare serioasă la adresa securității și stabilității în zonă, iar statele membre ale OSCE reafirmă angajamentul de a ajunge la o soluție pașnică, cuprinzătoare și durabilă a acestui conflict prelungit, cu respect deplin pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional.

Semnatarii constată că discuțiile în formatul 5+2 sunt suspendate, ca urmare a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei și salută eforturile menite să faciliteze dialogul în format 1+1, atât la nivel de negociatori șefi, cât și în cadrul grupurilor de lucru sectoriale, pentru soluționarea problemelor existente.

Totodată, Federația Rusă este îndemnată să reia retragerea trupelor sale militare și a stocurilor de muniții de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu dispozițiile sale constituționale privind neutralitatea și în conformitate cu deciziile relevante ale OSCE de la Summit-ul de la Istanbul, din 1999, precum și cu rezoluția 72/282 a Adunării Generale a ONU.

Mihaela Cibotaru
06/07/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii