Andrei Spînu despre contractul cu Gazprom. Tarifele la gazele naturale vor depinde de cotaţiile pe piaţă

Olga Stăvilă
01/11/2021

Tarifele pentru consumul de gaze naturale vor depinde de cotaţiile pe piaţă, iar creşterea lor este inevitabilă. Declaraţia a fost făcută de către vicepremierului Andrei Spînu în cadrul unei conferinţe de presă despre contractul de livrare a gazelor naturale, încheiat la finele săptămânii trecute cu concernul rus Gazprom.

“Prețul va fi stabilit de Moldovagaz şi, cu siguranță, va crește în noile condiții de piață. Moldovagaz va face solicitările către ANRE, pentru revizuirea tarifelor, dar cu siguranță tariful va crește. Am început să cumpărăm gaz la un preț mai ridicat, dar care nu e cu mult mai mare decât cel anterior. Spre exemplu, în 2012, Moldova cumpăra gaz la un preț de 394 dolari. Acum e în jur de 450 și va scădea. În al doilea rând, prețul ar putea să crească inclusiv din faptul că a crescut şi cursul valutar. Acum un dolar e 18 lei, în 2012 era 12 lei”, a precizat oficialul.

Andrei Spânu a mai comunicat că cei 60 de milioane de euro oferiți Republicii Moldova de către Uniunea Europeană pentru gestionarea crizei energetice vor fi reorientați pentru a ajuta oamenii și întreprinderile în perioada rece a anului.

Andrei Spînu a oferit şi informaţii privind preţurile de procurare a gazelor naturale până la finele anului curent. „În condițiile noului contract, prețul pentru luna noiembrie va fi de aproximativ 450 de dolari, iar pentru luna decembrie putem să ne așteptăm la un preț de sub 400 dolari. Prețul de piață pentru luna următoare este de aproximativ 1089 de dolari, iar pentru luna decembrie, de 798 dolari. Prețul mediu al achizițiilor efectuate de pe piață în ultima săptămână de către Energocom a fost de 994 de dolari”, a adăugat vicepremierul.

Contractul între Gazprom și Moldova-Gaz a fost prelungit, vineri, pe o perioadă de 5 ani utilizânAndrei Spânu despre contractul cu Gazprom. Tarifele la gazele naturale vor depinde de cotaţiile pe piaţăd formula de preț propusă de partea moldovenească. Andrei Spânu a comunicat că obiectivele principale pe care Republica Moldova le-a avut în cadrul negocierilor cu Gazprom au fost obținerea celui mai bun preț, neadmiterea creşterii exagerate a tarifelor achitate de cetățeni şi evitarea condiţiilor cu caracter politic la negocieri.

Spînu a mai comunicat că până la la sfărșitul anului 2022 Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federației Ruse vor semna un acord privind neaplicarea sancţiunilor pentru Moldovagaz privind datoria către Gazprom.


 

Olga Stăvilă
01/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii