ANI: Un ofițer de investigații din Florești a omis din declarațiile de avere sute de mii de lei și un apartament

Irina Odobescu
13/07/2020
contact.ro

Ofițerul de investigații Serghei Tîltu a încălcat regimul juridic al declarării averii și intereselor personale. Acesta a evitat să declare sute de mii de lei încasați după înstrăinarea unor loturi de pământ, precum și cota parte dintr-un apartament. Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare în privința acestuia și a sesizat organul de urmărire penală.

 

Inspectorii de integritate au stabilit că Tîltu a admis erori și date false la completarea declarațiilor pentru anii 2014 - 2018. Omul legii a evitat să raporteze suma de 271.930 de lei din înstrăinarea a tre loturi de teren agricol, sub formă de alimentare a contulu bancar și transfer bancar de la persoane fizice și un apartament în care deține - 1/3 cotă parte.

Totodată, ofițerul de investigații ar fi omis să își onoreze obligațiunile fiscale de declarare a venitului de circa 60.000 de lei, pe care l-ar fi obținut sub formă de creștere de capital de pe urma vânzării autoturismului personal, fapt confirmat prin declarația de avere și interese personale pentru anul 2014.

Pe cauza dată, inspectorul de integritate a sesizat organul de urmărire penală. Tîltu a contestat actul ANI în instanța de contecios administrativ.

Irina Odobescu
13/07/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii