39 de instituții media și organizații nonguvernamentale și peste 30 de jurnaliști și reprezentanți ai societății civile, printre care și echipa Centrului de Investigații Jurnalistice, au semnat astăzi un apel public în care își exprimă nedumerirea în legătură cu includerea pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din 10 octombrie 2017 a noului Regulament cu privire la modul de publicare a hotărârilor judecătorești.
Proiectul prevede anonimizarea în hotărârile judecătorești publicate pe portalul web al instanțelor judecătorești a identității tuturor persoanelor fizice. Aceasta va împovăra semnificativ jurnalismul de investigație și va face imposibilă găsirea de către public a hotărârilor judecătorești în cauzele de rezonanță și a informațiilor despre modul de examinare a acestor cauze. Aceasta vă reduce și mai mult încrederea în justiție.
„Promovarea și eventuala votare a acestui Regulament are loc contrar angajamentelor asumate în luna august 2017 de către conducerea CSM, care s-a angajat să revizuiască prevederile problematice ale Regulamentului cu implicarea reprezentanților societății civile și a jurnaliștilor. Din august 2017 jurnaliștii și reprezentanții societății civile nu au fost invitați la vreo ședință a grupului de lucru care lucrează la elaborarea regulamentului și nicio versiune modificată a respectivului Regulament nu a fost și încă nu este publicată pe pagina web a CSM. Reprezentantul Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal a invitat câțiva jurnaliști pentru a discuta proiectul Regulamentului la 11 octombrie 2017, în timp ce documentul este deja pus pe agenda CSM pentru a fi votat la 10 octombrie 2017”, se arată în apelul presei și al societății civile.
Autorii documentului explică faptul că versiunea curentă a proiectului Regulamentului trezește îngrijorări serioase, deoarece reduce considerabil transparența sistemului judiciar.
„În forma în care a fost propus, proiectul Regulamentului nu poate fi susținut. Adoptarea acestuia va însemna închiderea sistemului judecătoresc față de public, scăderea și mai mare a încrederii în justiție și anularea progreselor majore ale Republicii Moldova în asigurarea transparenței sistemului judiciar, realizate începând cu anul 2009. Mai mult, anularea posibilității de identificare a hotărârilor judecătorești după numele persoanelor în orice cauză va face imposibilă verificarea trecutului persoanelor care pretind la funcții înalte în stat, precum și monitorizarea cauzelor de corupție. Munca jurnaliștilor de investigație va fi practic imposibilă”, se menționează în apel.
Semnatarii solicită Consiliului Superior al Magistraturii amânarea adoptării Regulamentului privind modul de publicare a hotărârilor judecătorești în versiunea curentă, revenirea la procesul de elaborare a Regulamentului în cadrul grupului de lucru, cu participarea reprezentanților presei și a societății civile, în baza celor mai bune practici comparate, având ca bază proiectul Regulamentului elaborat de Curtea Supremă de Justiție. Publicarea din timp a informațiilor despre ședințele grupului de lucru, precum și a versiunii de lucru a Regulamentului.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii