Armata ucraineană a primit avioane suplimentare, precum și piese de schimb, pentru ca aeronavele avariate să zboare din nou, a declarat marți Pentagonul.
Ucraina a sfidat așteptările aliaților și experților militari și nu numai că și-a menținut forțele aeriene operaționale la aproape două luni de la începutul invaziei Rusiei, scrie Reuters, ci și-a reparat efectiv aeronave.
Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, nu a oferit detalii despre țările care au furnizat avioane, dar a recunoscut noile transferuri și a spus că Ucraina are mai multe avioane de vânătoare operabile decât în urmă cu două săptămâni.
„Au primit avioane și piese de schimb suplimentare pentru a scoate mai multe avioane în aer”, a spus Kirby într-un briefing de presă, fără a detalia.
Kirby a mai spus că Washingtonul nu a furnizat nicio aeronavă Kievului. „Cu siguranță, am ajutat la transbordarea unor piese de schimb suplimentare, dar nu am transportat aeronave întregi”, a spus el.
Totuși, asta s-ar putea schimba în curând. Statele Unite au anunțat planuri de a transfera în Ucraina elicoptere de fabricație rusă care fuseseră odată destinate Afganistanului.
La peste 50 de zile de la începutul războiului, cerul de deasupra Ucrainei este încă contestat parțial din cauza flotei de aeronave și apărării antiaeriene a Ucrainei, inclusiv rachete sol-aer portabile, lansate de pe umăr, furnizate de Statele Unite și aliații acestora.
Acest lucru a permis Ucrainei să desfășoare o campanie terestră mult mai eficientă decât dacă Rusia ar avea dominație aeriană și și-ar putea apăra forțele invadatoare din cer.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii