Bătălia pentru Donbas va dura până la șase luni – un oficial european

Ilie Gulca
20/04/2022
Foto: Statul-Major al Forțelor Armate ale Ucrainei

Un oficial european, vorbind sub anonimat, a spus că trupele ruse ar putea să ocupe Mariupolul, estul Ucrainei, în câteva zile.

Oficialul a mai menționat, citat de Reuters, că orașul ar putea să sufere mai mult decât Bucea, unde trupele ruse sunt acuzate de atrocități. „În final, ne așteptăm la distrugerea completă a orașului și la numeroase victime civile în Mariupol”, a declarat oficialul reporterilor americani.

„Mi-e teamă că acolo va fi mai rău decât în ​​Bucea. Și până pe 9 mai, Putin poate să anunțe că a eliberat orașul Mariupol... Așa că, cred că în zilele următoare Mariupolul va fi sub control”, a spus oficialul european.

El a menționat că, în opinia sa, obiectivul pe termen mediu al Rusiei este să controleze regiunile Lugansk și Donețk și să asigure astfel trecerea terestră din Crimeea, pe care Rusia a ocupat-o și a anexat-o în 2014, și Donbas.

Potrivit oficialului, probabil că ostilitățile în Donbs vor dura între patru și șase luni, adăugând că astfel conflictul s-ar putea opri. Partea ucraineană insistă că soarta Mariupolului ar putea deveni o linie roșie în discuțiile dintre Kiev și Moscova.

Serviciul britanic de informații notează că rezistența persistentă Mariupolului creează probleme trupelor ruse din alte zone operaționale, atrăgând forțe.

Ilie Gulca
20/04/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii