Bunuri în valoare de 2 mln de lei, sechestrate de ARBI

Mihaela Cibotaru
07/08/2023
CNA

Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA) a emis ordonanțe de sechestru pe 3 bunuri, în valoare de circa 2 mln de lei, în perioada 31 iulie - 6 august curent. Sechestrul a fost aplicat în baza delegațiilor Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.

Printre bunurile arestate de ARBI sunt un cont bancar, o încăpere locativă și un mijloc de transport, anunță CNA într-un comunicat.

În prezent, ARBI are în examinare 117 de delegații pe 85 de cauze penale în privința a 182 de subiecți.

Ofițerii de urmărire penală au pornit 12 cauze penale și au propus pentru transmitere în judecată două cauze penale. În prezent, organul de urmărire penală al CNA gestionează 373 de dosare.

CNA anunță că Direcția legislație a remis autorilor 10 rapoarte de expertiză și 20 avize. Alte 42 de materiale recepționate de la autorități sunt în lucru.

La linia națională anticorupție au fost recepționate 42 de apeluri, iar la cancelaria CNA au fost înregistrate 1207 de materiale. În penitenciare se află 3 persoane, arestate în dosarele CNA.

 

Mihaela Cibotaru
07/08/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii