Ministerul Educației și Cercetării (MEC) examinează cazul de hărțuire sexuală de la Școala sportivă specializată de tenis din Chișinău. MEC califică acest caz ca fiind grav și anunță că contractul de muncă cu profesorul acuzat a fost suspendat.
Potrivit unui comunicat al MEC, a fost formată o comisie, care a examinat cazul la fața locului, în instituția sportivă. „La data de astăzi, a fost suspendat integral contractul individual de muncă al antrenorului învinuit de hărțuire”, informează MEC.
După denunțarea cazului, antrenorul fusese substituit de un coleg al său pentru orele în grupa în care învață autoarea denunțului, iar administrația școlii a dispus o anchetă de serviciu.
„Menționăm despre examinarea cazului de către organele de poliție, mizăm pe o examinare obiectivă a cazului grav sesizat și comunicăm deschiderea în acordarea suportului necesar organelor de anchetă”, scrie în comunicatul MEC.
Cazul de hărțuire ar fi avut loc în luna mai. Eleva, în vârstă de 15 ani, ar fi povestit cazul părinților, care au depus plângere la poliție.
Antrenorul nu-și recunoaște vina. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la 7 ani de închisoare.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii