Peste 220 de administrații publice locale vor putea beneficia de finanțare în valoare de până la 450.000 de lei pentru proiecte de îmbunătățire a infrastructurii tehnico-edilitare și sociale, în cadrul programului național „Satul European expres”, a anunțat, miercuri, ministra Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija în cadrul ședinței Guvernului. În sală au fost prezenți primari care au implementat proiecte în cadrul Programului Național „Satul European”.

Potrivit ministrei, apelul de propuneri va fi simplificat, concursul de proiecte se va desfășura într-o singură rundă, prin depunerea unei note conceptuale. Toată documentația tehnica va fi elaborată după acceptarea spre finanțare a proiectului propus. Bugetul programului „Satul European expres” este de 100 de milioane de lei.
În cadrul programului lansat vor fi eligibile proiecte ce vizează iluminatul public, construcția sau reabilitarea clădirilor publice, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resurse regenerabile, construcția sau reconstrucția edificiilor sportive, celor destinate prestării serviciilor sociale, inclusiv a infrastructurii medicale și conservarea monumentelor istorice.
La sfârșitul săptămânii curente urmează a fi aprobat ghidul de aplicare în cadrul Programului și anunțat concursul de proiecte, după care administrațiile publice locale vor avea la dispoziție 30 de zile pentru elaborarea notelor de concept. Potrivit așteptărilor ministrei Lilia Dabija, „peste 200 de localități, în următoarele 6 luni, vor intra în febra construcțiilor”.

Primarul satului Sireți, Leonid Boaghi, a apreciat că aceste instrumente de finanțare pentru administrațiile publice locale (APL) sunt foarte bune, în condițiile în care necesități sunt foarte multe, iar sursele financiare sunt limitate. El și-a exprimat speranța că asemenea programe se vor diversifica, astfel încât localitățile să se dezvolte, în beneficiul cetățenilor, iar participarea în proiecte locale va consolida capacitățile financiare a APL-urilor, pentru a putea accesa și fonduri transfrontaliere.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii