„Cei mai afectați, micuții cu vârste de la naștere pânâ la trei–patru ani”. Boris Gilca dă alarma că în spitalele din Chișinău nu mai există locuri pentru copii

Ilie Gulca
27/01/2022
Foto-simbol: www.npr.org

Șeful Direcției Generale Asistență Medicală și Socială a Consiliului Municipal Chișinău, Boris Gîlca, a transmis, joi seară, după ședința operativă cu managerii spitalelor de copii, că instituțiile medicale nu mai au paturi libere și posibilități de internare pentru perioada imediat următoare din cauza contagiozității înalte a Omicronului printre copii.

„Preponderent în spitale ajung copii de vârstă preșcolară, de la naștere pânâ la trei–patru ani, cu febră, respirație îngreunată”, a precizat el.  

Boris Gîlca a menționat că în municipiul Chișinău au fost mobilizate toate capacitățile de spitalizare pentru copii și, cu toate acestea, situația depășește acțiunile:

- la Spitalul Clinic Municipal Boli Contagioase Copii pe 104 paturi sunt internați 152 de copii;

- la Spitalul Municipal de Copii „V. Ignatenco” pe 117 paturi sunt 136 de copii;

- la Institutul Mamei si Copilului (IMC): pe 84 de paturi sunt internați 152 de copii.

Funcționarul a mai spus că a solicitat Ministerului Sănătății suport pentru depășirea situației pe internările pediatrice:

- activarea secțiilor pediatrice Covid în mai multe spitale raionale din proximitatea geografică Chisinăului – Ialoveni, Căușeni, Criuleni, Orhei –, la fel în raioane de nord și sud.

„Am convenit cu directorii spitalelor municipale să suplinim paturile în saloanele existente, să eliberăm birouri ale cadrelor medicale și să amplasăm noi saloane pentru copii, iar în situație de extremă forța majoră – să plasăm paturi și pe coridoare.”

Ilie Gulca
27/01/2022



Follow us on Telegram

Comentarii