Certificatele de vaccinare împotriva COVID-19 din Republica Moldova, recunoscute de UE

Mădălin Necșuțu
15/11/2021

Certificatele digitale COVID-19 emise de Moldova și Serbia vor fi acum recunoscute în UE în urma unei decizii luate luni de către Bruxelles. Georgia și Noua Zeelandă au făcut, de asemenea, parte din decizia de astăzi luată la nivelul UE. 

Aceasta înseamnă că cele patru țări vor fi conectate la sistemul UE și certificatele  de coronavirus emise acestea vor fi acceptate în aceleași condiții ca și certificatul digital COVID al UE. Aceste țări au convenit, de asemenea, să accepte Certificatul digital COVID al UE pentru călătoriile din UE către teritoriile lor.

„Sunt încântat să văd că numărul de țări care doresc să adere la sistemul UE continuă să crească. Prin deciziile de astăzi, 49 de țări și teritorii din cinci continente sunt conectate la sistemul UE de certificat digital COVID”, a declarat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

Decizia va intra în vigoare marți, 16 noiembrie.

Mădălin Necșuțu
15/11/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii