Cine sunt „terții” care nu au limită la finanțarea politică și electorală

Mihaela Cibotaru
27/04/2023
Promo-Lex

În Republica Moldova este răspândită la scară largă fenomenul promovării și finanțării politice și electorale de către „părți terțe”, iar prevederile cadrului legal relevant nu sunt suficiente pentru a acoperi acest aspect, ceea ce creează condiții prielnice de eludare a cadrului legal privind finanțarea partidelor politice și a campaniilor electorale. Aceste concluzii sunt prezentate într-o analiză prezentată, miercuri, de Asociația Promo-LEX.

Autorii documentului definesc „părțile terțe” ca fiind organizații necomerciale și întreprinderi (altele decât cele de stat), care nu au legături juridice cu un partid politic și/sau persoanele fizice, care nu candidează în alegeri, dar care promovează politic sau fac campanie pentru un partid politic/concurent, sau pe teme specifice asociate partidelor/concurenților electorali.

„În lipsa unor prevederi legale care ar reglementa activitatea „părților terțe”, toate veniturile și cheltuielile acestora efectuate în scop de promovare politică și electorală rămân necunoscute și necontrolate. În rezultat, „părțile terțe” se transformă într-un instrument avantajos pentru ocolirea prevederilor cadrului legal privind finanțarea partidelor politice și campaniilor electorale”, a explicat Mariana Focșa, autoarea documentului. Potrivit ei, reglementarea segmentului dat, cu stabilirea anumitor limite rezonabile și proporționale, similar finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, ar asigura sporirea transparenței finanțării politice și electorale, reducerea riscurilor de eludare a cadrului legal și asigurarea egalității șanselor tuturor partidelor politice.

Principalele recomandări formulate de Promo-LEX pentru reglementarea finanțării politice și electorale de către „părți terțe”, vizează definirea și reglementarea clară și exhaustivă a noțiunilor „părți terțe”, „promovare politică de părți terțe” ș.a, obligarea „părților terțe” de a se înregistra la Comisia Electorală Centrală (CEC), stabilirea limitei de cheltuieli care pot fi efectuate fără înregistrarea la CEC de către „părți terțe” și a criteriilor de calificare a cheltuielilor acestora drept finanțare politică și/sau electorală, și stabilirea sancțiunilor pentru încălcarea finanțării politice și electorale de către aceștia. La fel, autorii documentului consideră necesară reglementarea publicității politice online, care, în prezent, este o zonă gri în procesul de finanțare politică și electorală.

„Asociația Promo-LEX consideră că reglementarea clară și exhaustivă a procesului de finanțare politică și electorală, care să acopere atât partidele și concurenții electorali, cât și „părțile terțe”, este absolut necesară, iar prevederile cadrului legal urmează să fie aplicabile și să asigure un echilibru corect între garantarea libertății de exprimare, limitarea riscurilor negative și, în același timp, încurajarea consolidării democratice prin intermediul concurenței pluraliste”, se arată în comunicatul organizației.

Mihaela Cibotaru
27/04/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii