Circa 2000 de cetățenin ai Ucrainei au intrat pănă la prânz în Republica Moldova, dintre care doar 5 au solicitat măsuri de protecție. Despre aceata a anunțat ministra de Interne Ana Revenco, într-o conferință de presă. Ea a spus că Moldova este pregătită să acorde sprijin și protecție refugiaților ucraineni în legătură cu acțiunile militare declanșate de Rusia în Ucraina. Centrele de asistență pentru refugiați din Moldova pot primi cel mult câteva sute de persoane.
„E vorba în mare parte de familii depline, iar cinci au solicitat protecția Republica Moldova. Mai mulți dintre cetățeni ne-au declarat că vin în R. Moldova la rude sau se pot acomoda la rude. O altă categorie intenționează să se deplaseze în Uniunea Europeană. La moment, centrele ce sunt în gestiunea Biroului de Migrație și Azil pot găzdui câteva sute de persoane dacă acestea vor solicita protecție, dar la necesitate Moldova poate găzdui câteva mii de persoane”, a spus ministra.
„Aceasta situatie ne îngrijorează. Noi monitorizăm în regim real situația. La acest moment nu se înregistrează un pericol eminent pentru cetățenii din Republica Moldova. A fost creat un centru de coordonare, format din reprezentanți ai tututor structurilor statului, care monitorizează situația din Ucraina și de la hotarele cu Republica Moldova”, a precizat Ana Revenco.
Au fost întărite două puncte de trecere a frontierei, Otaci și Palanca. „Deja au fost dispuse crearea centrelor de triere în care sunt delegați reprezentați ai Biroului de migrație și azil, inclusiv asistenți sociali”, a declarat ministra.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii