Uniunea Europeană susține Republica Moldova în eforturile de reformare a justiției, inclusiv procesul de vetting pentru instituțiile de top din justiție, a spus Comisarul european pe justiție, Didier Reynders, aflat joi într-o vizită oficială la Chișinău.
Potrivit Comisarului european, Moldova va trebui să facă pașii necesari în calea aderării la Uniunea Europeană (UE), inclusiv consolidarea supremației legii. „Reformele din domeniul justiției sunt cele mai dificile. Uniunea Europeană va sprijini consolidarea supremației legii în Republica Moldova și un plan de acțiuni pentru realizarea reformelor, elaborat de autoritățile de la Chișinău, care să corespundă standardelor europene”, a declarat Didier Reynders. El a mai adăugat că blocajele în justiție nu sunt un lucru grav, iar autoritățile trebuie să asigure o calitate înaltă a reformelor.
În cadrul întrevederii cu oficialul european, Maia Sandu a reconfirmat determinarea de realiza reformele asumate. „Cei care nu apreciază aceste eforturi sunt persoanele compromise din justiție. Dar noi vom continua să schimbăm lucrurile în acest sistem și vom lucra cu cei care sunt gata de schimbare și vor ca justiția moldovenească să-și recapete încrederea cetățenilor și să pună legea în capul mesei”, a subliniat șefa statului.
La Chișinău, oficialul european s-a întâlnit și cu ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
În cadrul vizitei sale la Chișinău, oficialul european s-a întâlnit cu prim-ministrul Dorin Recean, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru și președinta Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, Olesea Stamate.
Finanţatori:
Parteneri: