Patru candidați non-judecători din grupul II de candidați înaintați de Parlament la funcția de membru în Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) au promovat evaluarea, iar unul a picat testarea, a anunțat joi Comisia Pre-Vetting. Potrivit comunicatului comisiei, Aliona Corcenco, Veaceslav Guțan, Vitalie Sîli și Iulian Muntean corespund criteriilor de integritate financiară și etică, iar candidata Ana Tipa nu promovează evaluarea.
Deciziile Comisiei Pre-Vetting care conțin informații detaliate despre rezultatul verificărilor au fost transmise joi candidaților și Parlamentului – instituția responsabilă de organizarea concursului. În 48 de ore de la primirea deciziei, candidații urmează să notifice Comisia dacă se opun sau nu publicării deciziilor motivate privind evaluarea. Potrivit Regulamentului de evaluare, deciziile în formă depersonalizată vor fi plasate pe pagina web a Comisiei, în limbile engleză și română.
Deciziile Comisiei pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție în termen de 5 zile din data recepționării, în temeiul prevederilor aceleiași legi.Comisia a încheiat evaluarea candidaților din grupul II de non-judecători, propuși de Parlament la funcții în CSM. Inițial, în listă s-au înscris 9 candidați cu experiență profesională în domeniul dreptului sau în alt domeniu relevant, dar ulterior unul s-a retras din concurs. În acest moment încă trei dintre candidați așteaptă deciziile Comisiei pentru a putea deveni eligibili pentru o funcție de membru în CSM.
Dintre candidații promovați, o persoană, Aliona Corcenco, a activat anterior în calitate de judecătoare, iar în prezent, ea predă în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, filiala din Bălți. Veaceslav Guțan a activat în calitate de polițist, iar în prezent predă la Academia de Poliție „Ștefan cel Mare”. Vitalie Sîli a activat în cadrul Serviciul de Informații și Securitate, iar Iulian Muntean este avocat.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii