Congresul Uniunii Avocaților, deturnat: O parte din delegați a părăsit sala

Julieta Savițchi
04/10/2019

Congresul Uniunii Avocaților, în cadrul căruia urmau să fie aleși și votați președintele Uniunii și membrii Comisiei de Etică și Disciplină, nu a avut loc. Delegația Baroului de Avocați Bălți a părăsit in corpore lucrările reuniunii.

Lucrările congresului au demarat cu scântei. Reprezentanții apărătorilor din nordul R. Moldova s-au arătat indignați de faptul că Baroul de avocați Chișinău are un număr mai mare de delegați la congres și că aceștia reprezintă și interesele avocaților ce și-au suspendat activitatea din anumite motive.

După un schimb de replici acide, delegația de la Bălți a ieșit din sală. Gestul acesteia i-a nemulțumit pe delegații Baroului de Avocați Cahul. Aceștia au declarat că Uniunea Avocaților a plătit câte 20.000 de lei pe oră pentru arenda sălii de ședințe de la Palatul Republicii și au insistat ca lucrările congresului să se desfășoare. Unii avocați au încercat să îi convingă pe colegii lor din Bălți să revină în sală, dar nu le-a reușit.

Un avocat, participant la congres, ne-a declarat sub solicitarea anonimatului că în breaslă s-au format mai multe grupuri de interese între care există o concurență dură pentru funcțiile de conducere ale Uniunii Avocaților. Lucrările Congresului Uniunii Avocaților urmează să se desfășoare în altă zi, însă nu s-a decis când.

Mandatele de patru ani ale președintelui Uniunii, Emanoil Ploșniță, și membrilor Comisiei de Etică și Disciplină vor expira în timpul apropiat.

Julieta Savițchi
04/10/2019




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii