Contrabanda cu anabolizante provoacă demisii la Serviciul Vamal

Anticoruptie.md
28/09/2016
sursa foto: youtube

Un angajat al postului vamal Leușeni a fost demis din funcție în urma unei proceduri disciplinare, pentru că ar fi autorizat trecerea  unei unități de transport implicate în contrabandă cu produse anabolizante în proporții mari.

Lotul cu 32.500 de comprimate și 960 de flacoane cu substanțe anabolizante a fost descoperit de inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Albița, disimulat într-un automarfar marca „Scania", care s-a prezentat pe sensul de intrare în România, în lada de scule și în cabina șoferului, sub scaune si sub pat. Cazul a avut loc pe 25 martie, curent. Imediat după informarea Serviciului Vamal despre captură, a fost inițiată o anchetă de serviciu în vederea stabilirii unei eventuale implicări a colaboratorilor vamali și întreprinderii măsurilor legale ce se impun.
Potrivit rezultatelor anchetei de serviciu, angajatul vizat a efectuat un control superficial al unității de transport, fapt ce a facilitat trecerea peste frontiera de stat a substanțelor respective. Comisia de Disciplină a Serviciului Vamal a decis concedierea angajatului menționat.

Anticoruptie.md
28/09/2016



Become a Patron!

Comentarii