Controversatul președinte al Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, a demisionat, iar CSM a acceptat

Mădălin Necșuțu
18/03/2022

Președintele Curții de Apel Chișinău, Vladislav Clima, și-a depus joi cererea de demisie la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), iar aceasta a fost acceptată vineri de către membrii CMS cu șapte voturi pro.

Clima nu și-a motivat decizia de a demisiona în cererea înaintată CSM-ului.

În mai 2021, șefa statului Maia Sandu a anulat decretul prin care acesta fusese numit în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău în iulie 2020 pe timpul guvernării socialiste. Maia Sandu a argumentat atunci că CSM ar fi încălcat procedurile legale și ar fi admis un conflict de interese inadmisibil, atunci când a propus numirea lui Clima în această funcție.

„În calitate de judecător și de cetățean al Republicii Moldova, am promovat integritatea și corectitudinea sistemului judecătoresc, care trebuie în mod obligatoriu să se bazeze exclusiv pe lege. Aceleași valori le-am promovat și din funcția de Președinte al Asociației Judecătorilor din Republica Moldova”, a declara Clima înaintea demisiei.

Pe de altă parte, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat atunci în cadrul unei emisiuni la TVR Moldova că evaluarea externă a magistraților este necesară pentru ca abuzurile din trecut și corupția din rândul magistraților să nu se mai repete. „Acest exercițiu al evaluării externe o să ne ajute în mod semnificativ să curățăm sistemul. Dar trebuie să avem după aceea mecanismele care să funcționeze după evaluare și să nu mai permit abuzurile care s-au întâmplat în trecut”, a declarat Maia Sandu.

Ea a mai spus că judecătorii care aleg acum să plece din sistem „își fac griji pentru procesul de evaluare, sau poate își fac griji să nu vină procurorul să îi întrebe de unde adunat averile”.

Cine este Vladislav Clima

Portalul Anticoruptie.md a scris anterior că Vladislav Clima și-a început cariera de magistrat în 2006, fiind numit în funcție la Judecătoria Ciocana. A ajuns vicepreședinte al acestei instanțe, iar în 2017 a fost promovat la Curtea de Apel Chișinău.

La 21 iunie 2018, Clima a făcut parte din completul de judecată care a decis să mențină hotărârea emisă de Judecătoria Chișinău prin care nu se confirmă legalitatea alegerilor locale noi din Capitală, fapt ce a anulat victoria lui Andrei Năstase în curca pentru Primăria Chișinăului în vara lui 2018.

Un an și jumătate mai târziu, Vladislav Clima a făcut parte din alt complet de judecată, care de această dată a validat mandatul de primar al lui Andrei Năstase. În mai 2019, Clima a fost ales președintele Asociației Judecătorilor.

Veniturile lui Vladislav Clima în 2019 se cifrau la 379.000 de lei, la care se adaugă despăgubiri în mărime de 119.000 de lei, achitate de o companie de asigurări, precum și donații de 30.000 de dolari, primite de la tatăl său și de la fratele său pentru studiile fiului. Magistratul are două loturi intravilane și are în folosință un apartament de 193,8 metri pătrați.

De asemenea, Clima este proprietarul a două apartamente, de 70,1 metri și respectiv 55,7 metri pătrați, al unui garaj de 64,6 metri pătrați și al unei case de locuit de 295,7 metri pătrați. În garajul judecătorului se află un Land Rover Discovery Sport, în valoare de 38.000 de euro și un Volkswagen Passat Comfortline, în valoare de 20.000 de euro.

Anterior numirii lui Clima la Curtea de Apel Chișinău, deputatul PPDA Vasile Năstase a scris pe pagina sa de Facebook că se pune la cale o tentativă de recapturare a justiției, prin promovarea „clanului Clima”.

„O încrengătură mafiotă perfectă. Dacă călăul Clima devine președinte la Curtea de Apel, iar Doneva, Bostan, Furdui la CSJ, atunci cercul s-a inchis și putem spune cu certitudine că justiția a intrat adânc în kuliocul lui Dodon”, a scris deputatul.

 

Mădălin Necșuțu
18/03/2022




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii