Coronavirus // Alte 120 de cazuri de infectare și 425 de pacienți în stare gravă

Irina Odobescu
27/07/2020
report.md

Bilanțul contaminărilor cu noul tip de coronavirus a ajuns luni la 23.154. În stare gravă sunt 425 de pacienți, iar 13 au pierdut lupta pentru viață. La nivel național, cele mai multe cazuri au fost înregistrate în municipiul Chișinău - 59 la număr. Pe locul doi sunt municipiul Bălți, raionul Strășeni, Taraclia și regiunea din stânga Nistrului care au câte cinci cazuri noi infectare. 

Datele Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale arată că la Căușeni, Cimișlia, Hâncești și Soroca au fost înregistrate câte patru cazuri. La Cahul, Comrat și Ialoveni s-au depistat câte trei cazuri noi, la Anenii Noi, Drochia, Edineț, Florești, Sângerei - câte două cazuri, Briceni, Cantemir, Criuleni, Dubăsari, Râșcani, Vulcănești - câte un caz. 

Până la ziua de azi, 16.154 de persoane s-au tratat de COVID-19.

Irina Odobescu
27/07/2020

Comentarii