Autoritățile au raportat pentru ziua de duminică alte 2.449 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, după efectuarea a 8.760 de teste. Astfel, numărul de îmbolnăviri în weekend s-a micşorat de două ori faţă de celelalte zile ale săptămânii, când numărul celor infectaţi era de peste 5.000.
Dintre cazurile confirmate duminică, 846 sunt din regiunea din stânga Nistrului. Cele mai multe cazuri, 905 la număr, au fost raportate în municipiul Chișinău. Pe a doua poziţie se află regiunea din stânga Nistrului cu 848 de cazuri și Anenii Noi cu 122 de infectări. Datele arată că suntem în cel de-al patrulea val de infectări
Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 440.698. Din numărul total de infectați, 116 sunt lucrători medicali. Încă 37 de medici, 57 asistenți medicali și 22 de lucrători auxiliari s-au infectat.
În total, în instituțiile medico-sanitare spitalicești sunt internate 2.862 de persoane confirmate cu infecția COVID-19, dintre care 158 în stare extrem de gravă, iar 25 de pacienți sunt supuși ventilării mecanice.
Alte 1.315 de persoane au fost vindecate. În total, 382.698 de persoane au fost tratate de COVID-19. În tratament la domiciliu cu forme ușoare și moderate de COVID-19 se află 24.741 de persoane, iar 25.976 sunt sub supraveghere la domiciliu.
Totodată, au fost raportate alte șapte decese provocate de COVID-19, dintre care unul în regiunea transnistreană. În total, 10.642 de decese au fost înregistrate în Republica Moldova, din cauza complicațiilor provocate de noul coronavirus.
Responsabilii de la Ministerul Sănătății au decis că raportarea cazurilor de covid se va face în primele ore ale următoarei zile, urmând practica statelor europene.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii