CSM, nemulțumit de reducerea pensiilor judecătorilor. „Remunerația judecătorului reprezintă una dintre componentele de bază ale independenței lui”

Anticoruptie.md
02/12/2016
sursa foto: csm.md

Consiliul Superior al Magistraturii nu acceptă noile modificări legislative care își propun să taie din pensiile judecătorilor, majorând totodată vârsta de pensionare a acestora. Potrivit unui aviz oferit de CSM la proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte legislative care se referă la reformarea sistemului de pensionare, Consiliul Magistraturii nu este dispus să accepte articolele noii legi care se referă la asigurarea cu pensie a judecătorilor. Astfel, nu este acceptată majorarea vârstei de pensionare.

Proiectul de lege prevede că judecătorii se vor putea pensiona în aceleași condiții ca și celelalte categorii de salariați. Astăzi, legislația prevede că un judecător are dreptul la pensionare după ce a atins vârsta de 50 de ani și are o vechime în muncă de cel puțin 20 de ani, dintre care 12 ani și șase luni lucrați în funcția de judecător. De asemenea, legislația în vigoare prevede că judecătorii pensionați au dreptul la pensie pentru vechime în muncă în proporție de 55 % din salariul mediu lunar, iar pentru fiecare an complet de muncă peste vechimea de 20 de ani – de 3%, dar în total nu mai mult de 80% din salariul mediu lunar. Pensia judecătorului se recalculează ţinându-se cont de mărimea salariului lunar al judecătorului în exerciţiu. Astfel, astăzi avem judecători care ridică o pensie lunară de până la 16 mii de lei.

Cele mai mari obiecții CSM le are însă față de noile prevederi legale care își propun ca pensia pentru vechime în muncă stabilită să se calculeze şi să fie plătită doar judecătorilor demisionaţi şi judecătorilor eliberaţi din funcţie în legătură cu atingerea plafonului de vârstă. Iar cheltuielile pentru achitarea pensiilor judecătorilor și indemnizațiile lunare viagere acordate judecătorilor și procurorilor vor fi suportate după cum urmează: 50% din mărimea pensiei sau indemnizației lunare viagere – din bugetul asigurărilor sociale de stat și 50% din mărimea pensiei sau indemnizației lunare viagere- din bugetul de stat. Beneficiarilor de pensie din rândul deputaților, membrilor de Guvern, funcționarilor publici, aleșilor locali, judecătorilor și procurorilor și beneficiarilor de indemnizații lunare viagere stabilite judecătorilor și procurorilor până la 1 iulie 2017, care realizează veniturile pasibile de asigurări sociale, să le fie suspendată partea pensiei suportată din bugetul de stat. Astfel încât aceștia vor pierde automat jumătate din pensie.

„Calitatea actului de justiție este direct proporțional cu independența puterii judecătorești și unicul exponent al acesteia fiind judecătorul. Statutul constituțional al judecătorului nu constituie un privilegiu personal, ci un bun al întregii societăți, iar remunerația judecătorului în care intră orice mijloc de asigurare materială sau socială, reprezintă una din componentele de bază ale independenței judecătorului, fiind o necesitate a asigurării garanțiilor clare și previzibile de independență a magistraților, care rezultă și din Rezoluția Adunării Generale a ONU nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985”, își argumentează poziția CSM.

Plenul Consiliului constată că respectarea principiului echităţii sociale determină încadrarea judecătorului în standardele economice şi sociale ale societăţii. Astfel, judecătorul pe lângă profesionalism și reputația ireproșabilă, trebuie să posede o independență materială și un sentiment de siguranță, statul având obligaţia de a stabili remunerarea judecătorului, astfel încât aceasta să compenseze efortul şi responsabilitățile lui, ce derivă din funcțiile pe care le exercită.

În concluzie, plenul CSM constată că acceptă proiectul de lege care își propune reformarea sistemului de pensii din R. Moldova, doar daca vor fi excluse prevederile prin care li se înjumătățesc pensiile judecătorilor.

Amintim că în ultima perioadă mai mulți judecători au depus cereri de demisie din sistem. Doar în ultimele două luni, din sistemul judecătoresc au plecat 23 de magistrați, mulți dintre care s-au pensionat. Unii dintre aceștia recunosc că au decis să plece și din cauza modificărilor care  se propun la legislația cu privire la pensionare magistraților.

Astăzi, Parlamentul urma să examineze cererea de demisie depusă de judecătoarea Curți Supreme de Justiție, Tatiana Răducanu, membră a CSM, care a explicat că modificările legislative i-au influențat decizia de a pleca din sistem mai devreme.

Anticoruptie.md
02/12/2016

Comentarii