Cu suportul USAID, alte 22 de spitale vor avea în dotare generatoare de curent electric

Mihaela Cibotaru
22/06/2023
Ministerul Sănătății

22 de instituții medicale raionale și republicane au primit generatoare de curent electric, pentru asigurarea cu energie electrică și oferirea neîntreruptă a serviciilor medicale, în cazul unor eventuale întreruperi de energie. Generatoarele, cu o valoare totală de 710.000 de dolari, au fost procurate cu suportul USAID Moldova.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, generatoarele au fost repartizate către Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”, Institutul de Neurologie și Neurochirurgie „Diomid Gherman”, Institutul de Medicina Urgentă, Institutul de Cardiologie, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie, Dispensarul Republican de Narcologie, Centrul Republican de Reabilitare pentru Copii, Spitalul Clinic Bălți, Centrul de plasament temporar și reabilitare pentru copii din Bălți și spitalele de psihiatrie din Chișinău și Bălți.

Alte 11 generatoare au fost distribuite către spitalele raionale din Ungheni, Ștefan Vodă, Sângerei, Edineț, Rezina, Leova, Drochia, Telenești, Comrat, Basarabeasca și Spitalul Clinic Municipal nr.4.

În cadrul evenimentului de transmitere a generatoarelor, ministra Sănătății, Ala Nimerenco a spus că, cu această ultimă donație, toate spitalele din Republica Moldova sunt asigurate cu generatoare electrice, „astfel că niciun conducător de spital sau șef de secție, medic să fie pus sub presiunea că poate fi închisă energia electrică în spital”. „Secțiile, în special de terapie intensivă, laboratoarele importante, echipamentele importare care sunt în spital și sunt necesare, sălile chirurgicale - absolut toate sunt unite, iar în unele cazuri întreg spitalul este conectat la rețeaua suplimentară cu generatorul electric”, a spus ministra Sănătății.

Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logsdon, a menționat că SUA donează 53 de generatoare pentru spitale și alte instituții, care furnizează servicii esențiale, precum Moldelectrica, Apă-Canal, Termoelectrica și CET Nord, „pentru a aborda provocările imediate și a consolida sectorul energetic al Republicii Moldova”. „Prin Proiectul „Securitatea Energetică a Republicii Moldova”, Guvernul Statelor Unite se angajează să asigure securitatea aprovizionării cu energie electrică și funcționarea continuă a serviciilor și infrastructurii critice din Moldova”, a adăugat Ambasadorul.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a apreciat că în ultimul un an și jumătate, de când a început războiul Rusiei în Ucraina, s-a dat o luptă pentru securitatea energetică a Moldovei și această luptă a fost câștigată și acum Moldova este mult mai sigură privind alimentarea cu energie. El a comunicat că instituția lucrează la definitivarea unui instrument de finanțare dedicat eficienței energetice a clădirilor publice. „Vrem să reducem costurile de întreținere a instituțiilor medicale, care astăzi sunt imense, iar banii economisiți să-i redirecționăm către pacienți, echipamente și medicamente”, a spus ministrul Parlicov.

Mihaela Cibotaru
22/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii