Cum a afectat războiul economia Republicii Moldova. Experți: „Crizele arată punctele slabe, dar și direcțiile de dezvoltare”

Mihaela Cibotaru
25/02/2023
imagine simbol

Războiul din Ucraina a afectat puternic economia Republicii Moldova, țara vecină fiind un partener important, unul dintre principalii furnizori de materiale și produse, inclusiv produse agroalimentare. Lovitura a fost amplificată de secetă, care a cauzat reducerea cu 30% a producției agricole și a afectat industria alimentară, a spus Marina Soloviova, directoare program „Politici economice”, Expert-Grup, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova.

Experta a adăugat că au avut de suferit mai multe ramuri ale economiei, precum industria alimentară, industria construcțiilor, s-a redus producția industrială. Situația în domeniul construcțiilor s-ar putea chiar agrava din cauza cutremurelor în Turcia, care va fi acum în imposibilitate de a exporta materiale de construcție, a opinat experta.

Marina Soloviova a menționat că au fost domenii care au înregistrat creșteri, cum ar fi exportul, sau sectoarele financiar, hotelier, al alimentației publice sau serviciilor de tehnologii informaționale. Din aceste date putem deduce că acestea sunt domeniile în care trebuie de investit, inclusiv în învățământ pe aceste segmente.

Războiul declanșat la hotarele Moldovei a arătat locurile slabe ale economiei, dar a indicat asupra domeniilor reziliente ce trebuie dezvoltate în continuare, a spus Andrei Crigan, economist, specialist în dezvoltarea exporturilor. A fost foarte afectat domeniul importurilor, în ceea ce ține de export am continuat să pierdem cotă, în special pe piața de fructe, din Rusia și Belarus. El consideră că situația curentă trebuie să ne determine să identificăm noi piețe de desfacere, să atragem mai multe investiții, să asigurăm finanțare segmentului întreprinderilor mici și mijlocii și să ne orientăm nu doar pe exportul de materie primă, ci pe produse finite.  

Andrei Crigan a menționat că statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană ne creează pentru Moldova un context favorabil la nivel de vizibilitate și, dacă vor fi făcuți pașii necesari, în anii următori vom vorbi de alt flux de investiții, de export, despre altă situație economică și alt nivel de trai.

Mihaela Cibotaru
25/02/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii