Cum trebuie consolidată Procuratura Anticorupție în viziunea experților internaționali

Anticoruptie.md
01/11/2023
justice.gov.md

Conducătorii instituțiilor anticorupție au participat marți, 31 octombrie, la o ședință comună de discuții în incinta Ministerului Justiției. Principalul subiect de pe ordinea de zi a fost coordonarea eforturilor de consolidare a capacităților Procuraturii Anticorupție (PA). Mutarea într-un nou sediu și modificarea organigramei PA sunt doar câte recomandări venite din partea experților internaționali. 

Ședința a fost prezidată de ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru. Ședința a presupus un schimb de opinii în privința identificării necesităților operațional-manageriale ale PA și acțiunilor ce urmează a fi întreprinse de fiecare instituție. 

Fortificare PA este angajamentului numărul trei al măsurii UE privind combaterea corupție. O analiză funcțională a necesităților de fortificare a PA a fost prezentată de către doi experți internaționali. Este vorba de fostul șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din România, Codruț Olaru și fostul procuror al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Claudiu Dumitrescu. 

Discuțiile au fost axate pe câteva aspecte de bază:

- Identificarea sediului pentru PA;

- Modificarea organigramei PA;

- Modificarea legislației (Codul de procedură penală și, Legea cu privire la Centrul Național Anticorupție și Legea cu privire la procuraturile specializate).

Analiza urmează a fi finalizată luându-se în considerare comentariile și propunerile parvenite pentru a fi luate deciziile corespunzătoare. La ședință au participat conducătorii instituțiilor anticorupție: Procuratura Generală (PG), PA, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Comisia Juridică, Numiri și Imunități, Centrul Național Anticorupție (CNA), Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB), Autoritatea Națională de Integritate (ANI), practicieni din domeniu, și au făcut un schimb de opinii asupra acestora.

Anticoruptie.md
01/11/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii