România va oferi Republicii Moldova un grant de 100 de milioane de euro pentru finanțarea instituțiilor sociale, culturale și de infrastructură din mediul rural conform unui acord care urmează să fie semnat pe 11 februarie în cadrul ședinței comune a guvernelor Republicii Moldova și României.
„Ne dorim ca cea mai mare parte din această sumă să suplinească sumele fondurilor de dezvoltare regională și locală inițiate de Guvern de câteva luni, pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în localități. Asta ar însemna o contribuție considerabilă a României la dezvoltarea regiunilor și satelor din Republica Moldova prin finanțarea obiectivelor sociale și de infrastructură”, a declarat prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, în cadrul unui briefing de presă marți.
Banii vor mai fi redirecționați, a precizat șefa Guvernului, pentru grădinițe, școli, sisteme de canalizare, stații de epurare, iluminare stradală și antreprenoriat social. De asemenea, banii vor fi investiți în proiecte culturale, mass-media, investiții la Teatrul Național, Sala cu Orgă și alte intituții culturale.
Grantul în valoare de 100 de milioane de euro va putea fi accesat de Republica Moldova pe parcursul următorilor ani, începând cu 2022.
Acest grant a fost oferit în 2014, dar Republica Moldova a reușit să absoarbă doar 35 de milioane de euro. „Am reușit să convingem prietenii din România să reluăm programul cu valoare reîntregită de 100 de milioane de euro. E o contribuție importantă pe care ne-o asumăm să o folosim cu maximă eficiență”, a mai precizat Gavrilița.
Premierul a menționat că la ședința comună a guvernelor de vineri se va discuta despre reducerea tarifelor și eliminarea unor tarife de roaming dintre România și Republica Moldova.
Reprezentanții celor două executive vor mai semna acorduri care vor avea ca rezultat reparația și construcția de noi poduri pe Prut. „E vorba, în special, de podul de Ungheni, care va impulsiona activitatea economică în vestul țării”, a mai spus Gavrilița.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii