De pe Aeroportul Internațional Chișinău vor fi organizate curse aeriene neregulate pentru refugiații ucraineni. Despre aceasta au anunțat duminică Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Autoiritatea aeronautică civilă.
Refugiații care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina şi intenționează să migreze spre o altă țară, au posibilitatea să se înregistreze prin completarea Formularului on-line accesând pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile - www.caa.md/repatriere.
Înregistrarea solicitanților poate fi făcută prin telefon, la numerele: 022 823 500 și 022 823 587. Apelurile vor fi disponibile începând de luni 7 martie, între orele 08:00 – 18:00.
Cursele aeriene sunt comerciale, costurile fiind acoperite de solicitanți, iar pasagerii trebuie să dețină actele de călătorie valabile pentru țara de destinație.
Solicitările vor fi prelucrate într-o bază de date, care va furniza informații în timp real despre probabilitatea operării în cel mai scurt timp a zborului de evacuare. La etapa când pe o destinație se va atesta cel puțin 150 persoane, Autoritatea Aeronautică Civilă va demara concursul de selectare a companiei aeriene care va executa zborul de evacuare, conform Regulamentului aprobat.
Anunțul concursului pentru selectarea operatorului aerian care va opera cursa, va fi publicat pe pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile. Câștigătorul va fi desemnat în baza celui mai mic preț oferit per fotoliu (cu toate taxele incluse).
Operatorul aerian desemnat va avea la dispoziție 48 ore pentru a informa toți solicitanții de executarea zborului de evacuare pe destinația respectivă, comercializarea biletelor și transportarea lor.
Amintim că pe 24 februarie, odată cu începutul agresiunii Federației Ruse în Ucraina, Comisia pentru situații excepționale a anunțat despre închiderea spațiului aerian al Republicii Moldova până pe patru martie. Interdicția a fost prelungită pentru toată perioada situației excepționale, care urmează să se încheie pe 24 aprilie sau mai devreme în cazul în care riscurile vor dispărea. Pentru moment sunt admise doar curse special, autorizate de AAC.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii