Autoritățile vor fi obligate să ajusteze salariile procurorilor, cel puțin la rata inflației. O hotărâre în acest sens a fost pronunțată de Curtea Constituțională a Republicii Moldova marți, 8 august. Procuratura Generală menționează că soluția Curții Constituționale va contribui la fortificarea independenței autorității judecătorești, în general, și a procurorilor, în mod special.
Hotărârea magistraților Înaltei Curți a fost pronunțată în urma unei sesizări depusă de Procurorul General interimar privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
„Se recunosc constituționale art. 12 alin. (15), 29 alin. (2) și anexa nr. 4 tabelul 1 în partea referitoare la procurori din Legea nr. 270 din 23.11.2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, în măsura în care ajustarea anuală a mărimii valorii de referință de salarizare a procurorilor este obligatorie și se bazează cel puțin pe rata inflației medii anuale la data adoptării legii bugetului de stat pentru anul următor”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.
Astfel, autoritățile vor fi obligate să ajusteze salariile procurorilor cel puțin la rata inflației – poziție similară cu cea adoptată de Instanța de Jurisdicție Constituțională cu referire la salariile judecătorilor.
Hotărârea Înaltei Curți este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii