Deținătorii de patente nu vor aparate de casă. Ministrul Economiei spune că altă cale nu-i

Mihaela Cibotaru
05/06/2023
Expert contabil

La mai puțin de o lună până la introducerea obligatorie a aparatelor de casă în activitatea comercianților cu amănuntul, un grup de deținători de patentă au protestat, joi, la Guvern, împotriva acestei modificări. Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, spune că discuția la acest subiect este una dificilă, însă la această modificare nu se va renunța.

La încheierea acțiunii, protestatarii au transmis ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării o listă de revendicări.

Ministrul Alaiba, care nu era pe loc în momentul desfășurării protestului, a scris ulterior că introducerea aparatelor de casă este o formă mult mai transparentă și mai civilizată de comerț și „Comercianții vor fi obligați să aibă aparat de casă. Asta nu se negociază și nu vom renunța”, adăugând că toți comercianții trebuie să achite „partea corectă din impozite”.

Totodată, ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării a solicitat Serviciului Fiscal și reprezentanțelor raionale ale acestuia „să meargă prin piețe și să explice oamenilor toate detaliile tranziției”. Potrivit lui, fiecare deținător de patentă este sunat și i se răspunde la întrebările apărute, iar informații generale detaliate li se vor transmite prin poștă. El a adăugat că „ODA pregătește un instrument prin care oamenilor li se va compensa costul aparatului de casă. Facem acest extra efort ca să-i ajutăm. Facem tot ce putem ca să-i îndrumăm pe oameni, să-i informăm, să-i scutim de falsuri și manipulări, să-i ajutăm în această tranziție, să reducem la minim gradul de incertitudine”.

„Țin mult la antreprenori. Orice gen de antreprenor. Iar actualii patentari sunt cei mai adevărați micro-antreprenori. Vreau să îi susținem și să-i ajutăm să se dezvolte”, a mai spus Dumitru Alaiba, adăugând că ei vor trebui să accepte aparatul de casă, având o nouă activitate independent și condiții net superioare față de ce era la patenta de întreprinzător. „1% din vânzări, aparat de casă fără plată, fără rapoarte și hârțoage, plafon de vânzări de 4 ori mai mari decât la patentă și multe alte beneficia”, a spus ministrul Dezvoltării Economice.

Începând cu 1 iulie 2023, vor intra în vigoare noile prevederi legale, conform cărora activitatea în bază de patentă nu va mai fi posibilă, comercianții cu amănuntul fiind obligați să utilizeze aparatele de casă.

Mihaela Cibotaru
05/06/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii