Guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Anca Dragu, a depus declarația de avere. Veniturile familiei au fost suficiente pentru a face investiții în alte două apartamente, astfel că numărul total deținut s-a ridicat, în 2024, la nouă.
Din poziția de guvernator al Băncii Naționale, Anca Dragu a încasat venituri de peste 2,5 milioane de lei.
Salariul soțului, ridicat în România, a fost de peste 233 de mii RON (în lei moldovenești - aproape 1 milion). Familia Dragu a obținut venituri suplimentare din închirierea a patru spații, obligațiuni de stat, dar și activitate didactică.
În 2024, familia a cumpărat două apartamente, unul cu suprafața de 89 m² și altul de 94 m². În total, familia Dragu deține în proprietate nouă apartamente și o casă.
Anca Dragu a fost numită în funcția de guvernatoare a BNM pe 22 decembrie 2023, la propunerea speakerului Igor Grosu. Cu o zi înainte, pe data de 21 decembrie 2023, Președinția Republicii Moldova a publicat decretul privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova doamnei Anca Dana Dragu, care a intrat în vigoare la data semnării.
Dragu a activat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naționale a României și al Fondului Monetar Internațional și a fost ministru al finanțelor publice în Guvernul României. În 2020 a fost aleasă președinte al Senatului României.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii