Cu cinci voturi pro, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a aprobat joi, 7 decembrie, o adresare către Parlament, Ministerul Justiției și Miniterul Finanțelor în care cere majorarea salariilor pentru toți procurorii, nu doar pentru cei care au trecut proba pre-vetting sau vetting. Membrii cer modificarea Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2024, astfel încât să fie asigurată o ajustare egală și nediscriminatorie a cuantumului retribuțiilor.
Membrii CSP menționează că „se impune o re-considerare a opțiunilor normative ce vizează valoarea de referință pentru salariul procurorilor, astfel încât ajustările financiare să corespundă standardelor, să nu genereze discriminări între categoriile profesionale, dar să fie un răspuns adecvat la implementarea obiectivă a principiilor statului de drept și la exigențele interesului public”.
Mai exact, CSP solicită majorarea valorii de referință, de la 2500 până la 4600 lei, pentru toți procurorii, nu doar pentru acuzatorii care au trecut pre-vettingul și vettingul, așa cum insistă Minsterul Justiției.
În adresare se mai menționează că „diferența de salarizare care se creează conduce, inevitabil la un tratament diferențiat și, pe cale de consecință, la demotivarea procurorilor și la crearea vădită și neîntemeiată a unui fundal de inechitate”.
Ministerului Justiției a menționat că „nimic nu împiedică procurorii să participe la concursurile de promovare, să promoveze vettingul și să primească majorarea” și că „majorarea salariilor tuturor procurorilor în aceleași proporții va avea drept efect subminarea vettingului”.
Conform Hotărârii nr.12 din 8 august 2023 a Curții Constituționale, ajustarea anuală a mărimii valorii de referință de salarizare a procurorilor este obligatorie și urmează să se bazeze, cel puțin, pe rata inflației medii anuale la data adoptării Legii bugetului de stat pentru anul următor.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii