DOC // SIS a emis aviz negativ în privința judecătoarei Domnica Manole. Magistrata: „Sunt invenții. Caută pretext pentru a mă elimina din magistratură”

Mariana Rață
02/11/2016
Domnica Manole după ședința CSM la care fost dat acordul pentru pornirea urmăririi penale. Foto: ziarulnational.md

Serviciul de Informații și Securitate a emis recent un aviz consultativ în privința judecătoarei Curții de Apel Chișinău Domnica Manole care a fost supusă unui control de integritate. Avizul care a ajuns în posesia portalului Anticoruptie.md se referă la mai multe presupuse încălcări admise de magistrată. În cel puțin unul dintre cazurile invocate, verificat de reporterii portalului Anticoruptie.md, informațiile nu se adeveresc.

Potrivit avizului SIS, datele obținute de instituție indică asupra nerespectării legislației și existența unor factori de risc în activitatea judecătoarei. Cea mai gravă acuzație din aviz se referă la dosarul penal pornit în privința magistratei pe 8 iunie curent pe faptul pronunțării cu bună știință a unei hotărâri contrare legii. Este vorba despre decizia adoptată de Domnica Manole prin care a obligat Comisia Electorală Centrală să organizeze referendumul pentru care au fost colectate peste 400 de mii de semnături.

De asemenea, SIS menționează că judecătoarea a fost vizată într-un proces penal al Procuraturii Anticorupție din februarie 2015, cu privire la încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților. Manole este acuzată și de faptul că se regăsește printre judecătorii care ar fi luat hotărâri de anulare a contractelor de gaj, ipotecă, acorduri de preluare a datoriilor, fapt ce ar fi periclitat procesul de rambursare a creditelor către Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.

Avizul semnat de Mihai Balan, director al SIS, se referă la două cazuri. Astfel, pe 19 mai 2015, Domnica Manole a făcut parte din completul de judecată care a emis o hotărâre în dosarul Fergus SRL contra Băncii de Economii, casând o decizie a Judecătoriei sectorului Centru. „Prin aceasta au fost anulate măsurile de obligare a achitării datoriilor și trecerii în posesia băncii a bunurilor gajate”, constată SIS.

Potrivit hotărârii de judecată la care fac referire controlorii, completul de judecată din care făcea parte și Domnica Manole, dimpotrivă, ar fi dat curs unei solicitări venite din partea Băncii de Economii de a anula o încheiere a Judecătoriei sectorului Centru prin care a fost dispusă suspendarea pricinei civile a BEM împotriva SRL Fergus care urma să întoarcă băncii un împrumut de 500.000 de euro.

Cel de-al doilea caz se referă la o cauză civilă în care Domnica Manole, împreună cu alți membri ai completului de judecată, ar fi respins solicitarea companiei Rosseau Alliance LLP de a pune  interdicție administratorului insolvabilității companiei Lidiana-Lux de a vinde bunuri gajate de firmă în schimbul unor credite luate de la BEM. Amintim că, potrivit raportului Kroll, Rosseau Alliance LLP ar fi afiliată lui Ilan Șor și ar fi făcut parte din schema de furt a miliardului din cele trei bănci lichidate.„Prin adoptarea acestei hotărâri au fost create premise de imposibilitate a recuperării creditelor”, constată SIS.

Domnica Manole susține însă că această concluzie a SIS este eronată, or prin decizia de a permite vânzarea bunurilor gajate se urmărea tocmai restituirea datoriilor către Banca de Economii. „Aceasta este atribuția lichidatorului, să restituie datoriile companiei către creditori. Legea spune clar, în cazul vânzării unui bun gajat, dreptul prioritar de recuperare a datoriei îi revine creditorului gajist. În cazul dat, este vorba de BEM. Prin decizia pe care am adoptat-o nu existau riscuri ca BEM să nu își poată recupera banii împrumutați firmei”, a explicat magistrata pentru portalul Anticoruptie.md.

Domnica Manole susține că a știut încă din vară despre faptul că SIS caută informații compromițătoare la adresa sa și că în acest sens s-au făcut presiuni, atât din sfera politicului, cât și de la Consiliul Superior al Magistraturii.

„Cât privește procesul penal din 2015, cu privire la încălcarea regimului juridic al declarării veniturilor și proprietăților, prin ordonanța Procuraturii Anticorupție din data de 20 februarie 2015 a fost refuzat în  începerea urmăririi penale, pe motiv ca acțiunile judecătorului  nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii. Eu nu am indicat în declarația de avere câteva conturi bancare cu nici un leu pe ele și un garaj despre care nu știam că se află în proprietate privată. Prin ordonanţa abuzivă a procurorului Viorel Morari  din 25 iunie 2016 , peste un an de zile de la refuzul începerii urmăririi penale, a fost  anulata ordonanța din 20 februarie 2015. Până la prezentarea avizului consultativ de către SIS acest caz nu a avut nicio finalitate, contrar termenilor impuşi de legea procesual penală, și a fost contestată de mine la judecătorul de instrucţie”, ne explică judecătoarea.

Despre dosarul pornit în acest an de Procuratura Generală pentru că magistrata a obligat CEC să organizeze un referendum, Manole observă că directorul SIS a omis să notifice CSM că această cauză penală a fost calificată de comunitatea internaţională şi societatea civilă drept o „răfuială politică” şi un atentat la independenţa justiţiei. Din acest motiv, cazul magistratei a fost discutat recent, în luna octombrie, la şedinţa Comitetului ONU pentru drepturile omului, la iniţiativa judecătorului italian și expert internaţional Mauro Politi, Guvernul fiind obligat să prezinte un raport detaliat.

„Despre acest aviz al SIS pot spune doar că el urma să se refere la integritatea mea ca judecător și nu să se expună pe calitatea actului justiției, aceasta nefiind o competență a Serviciului de Informații și Securitate. SIS urma să se refere la factori de risc. Este clar că de fapt se urmărește declararea incompatibilității mele cu activitatea de judecător pentru a fi eliminată din magistratură”, a conchis Domnica Manole.

Avizul SIS urma să fie examinat la ședința de marți, 1 noiembrie, a CSM, dar chestiunea a fost amânată din cauza lipsei Domnicăi Manole, asta chiar dacă judecătoarea a cerut examinarea documentului în lipsa sa.

Mariana Rață
02/11/2016




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii