Republica Moldova ar putea avea dificultăți în aprovizionarea cu gaz de la 1 mai, atunci când Gazprom ar putea decide sistarea livrărilor de gaze naturale din cauza faptului că un audit la datoriile istorice ale Moldovagaz nu va putea fi făcut până pe 1 mai, a declarat ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei emisiuni televizate.
„Unul dintre scenarii ar fi să se convină ca termenul de 1 mai să fie amânat pentru o altă dată. Al doilea scenariu este ca Gazprom să decidă să nu mai furnizeze gaz pentru Republica Moldova şi atunci vom ieşi pe piaţă şi vom cumpăra gaz de pe piaţă. Noi ne pregătim şi de scenariul doi. Acum capacităm Energocom, lucrăm la un proiect, iar în luna mai va fi şi decizia BERD pe acest subiect, ca să avem suficiente resurse financiare pentru eventuale capacităţi de stocare a gazului sau capacităţi de procurare a gazului. Stocarea o vom face în România”, a spus Andrei Spînu, citat de IPN.
În cazul în care Gazprom va sista furnizarea de gaze către Republica Moldova, atunci Energocom va obţine prerogativele necesare pentru a cumpăra gaz de pe alte piețe. „La Guvern va fi aprobat, miercuri, proiectul privind modificarea legii gazelor, care prevede obligativitatea asigurării stocurilor de gaze. În luna mai, dacă vor fi preţuri bune, am putea procura gaz pentru 10 zile, dacă preţurile vor fi mari, putem cumpăra cantităţi mai mici. Pe perioada de vară este greu de crezut scenariul să nu fie gaz pe piaţă. În perioada de vară nu există o problemă de volume, ci de preţ”, a mai spus Andrei Spînu.
La finele lunii octombrie 2021, Moldovagaz și Gazprom au semnat prelungirea pe cinci ani a contractului de furnizare a gazelor de către Gazprom în Republica Moldova.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii