Șefa de la Procuratura Anticorupție a cerut joi, în plenul Parlamentului, modificarea Codului de procedură penală, astfel încât procurorii să poată depune recurs în cazul în care care nu sunt de acord cu unele decizii ale instanței de fond. Veronica Dragalin a deschis subiectul, după ce magistrațul Gheorghe Balan a dispus examinarea cu ușile închise a cauzei fostului deputat democrat, Vladimir Andronachi, învinuit în dosarul „Frauda bancară”.
„Noi permanent lucrăm cu Miniisterul Justiției, comisia parlamentară de profil pentru îmbunătățirea legislației, dar sunt situații în care e nevoie de o intervenție de urgență. Este vorba despre o modificare din Codul de procedură penală, care ar permite procurorului să conteste deciziile instanței de fond, cum ar fi măsura preventivă aplicată sau hotărârile de a desfășura examinarea dosarului cu ușile închise. Aceste două situații ar trebui să fie puse la dublu control, de dublă jurisdicție, ca să putem contesta la Curtea de Apel”, a explicat Dragalin necesitatea modificării.
Veronica Dragalin a menționat că decizia de a desfășura procesul lui Vladimir Andronachi cu ușile închise este inadmisibilă, iar societatea are dreptul să cunoască cum a fost comisă cea mai mare fraudă din istoria Republicii Moldova prin care au fost sustrase miliarde de lei de la cetățeni.
„Această decizie nefondată încalcă Legea, Constituția Republicii Moldova și principiile Europene. Schemele și infracțiunile comise în frauda bancară nu vor fi acoperite și ascunse ca ,,secrete bancare” sau ,,secrete de stat”. Legea nu permite acuzatorului de stat să conteste această decizie la această etapă a judecării cauzei, or Codul de procedură penală stabilește expres că astfel de încheieri ale instanței pot fi contestate doar odată cu sentința. În context, venim cu un îndemn public și urgent către Parlament să modifice Codul de procedură penală care să permită procurorilor să conteste așa tip de hotărîri judecătorești contrare normelor legale”, a menționat procurorul șef a PA, Veronica Dragalin.
Finanţatori:
Parteneri: