Criticul sistemului și judecătorul incomod. Cine este magistratul care a „secretizat” procesul lui Vladimir Andronachi

Viorica Mija
23/05/2023
Colaj CIJM

Decizia de a examina în ședințe închise cauza fostului deputat PDM, Vladimir Andronachi, învinuit în dosarul „Frauda bancară”, a fost pronunțată de magistratul Gheorghe Balan.  De-a lungul carierei sale, judecătorul Gheorghe Balan s-a poziționat drept un critic vehement al sistemului. Totodată, Balan a pronunțat hotărâri care au fost contestate de breasla acuzatorilor. Luni, procurorul șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, s-a adresat Parlamentului cu o inițiativă de modificare a Codului de procedură penală, astfel încât procurorii să obțină dreptul de a contesta deciziile emise de instanțele de judecată.

În noiembrie 2022, procurorul general interimar, Ion Munteanu, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să pornească procedura disciplinară împotriva judecătorului Gheorghe Balan pentru că l-ar fi scăpat de răspundere penală şi l-a eliberat din sala de judecată pe kickboxerul Ion Şoltoianu, învinuit de huliganism agravant și purtarea armei de foc.

Numele lui Gheorghe Balan figurează și într-o decizie a CtEDO de condamnare a Republicii Moldova. Magistratul a făcut parte dintr-un complet de judecată care ar fi prelungit neîntemeiat peste termenul legal de 12 luni mandatul de arest al unei persoane.

În iulie 2022, Comisia Pre-Vetting l-a exclus pe magistratul Gheorghe Balan de la audierile pentru ocuparea unui fotoliu în CSM, deoarece „nu a depus declarația de avere și interese personale pentru perioada de cinci ani și cu privire la lista persoanelor apropiate din sistemul judecătoresc, al procuraturii și serviciul public”.

Pentru anul 2022, magistratul Gheorghe Balan a declarat venituri de puțin peste 300 de mii de lei. La apartamentul pe care-l are în proprietate din 2001, de peste 65 de metri pătrați, a adăugat anul trecut o altă achiziție imobiliară. Este vorba despre un apartment de peste 88 de metri pătrați, în valoare de 37 002 de euro. Magistratul conduce un autoturism Șkoda, în proprietate din anul 2020. Totodată, Gheorghe Balan a contractat un împrumut în sumă de 40 de mii de euro, scadent în anul 2025.

Amintim că, în anul 2019, Consiliul Superior al Magistraturii a admis cererea lui Gheorghe Balanpe atunci șef interimar al Inspectoratului General al Poliției, de a fi repus în funcția de magistrat. Totul, după ce Curtea de Apel a anulat hotărârea CSM prin care Balan a fost demis din funcție.

Gheorghe Balan a fost demis din sistem, la 20 aprilie 2018, la solicitarea Colegiului Disciplinar. Pe numele magistratului a fost intentat un dosar disciplinar, în baza unei sesizări a Serviciului de Informații și Securitate, care a dat curs unei plângeri depuse de un grup de consilieri și de primarul din satul Puhăceni, localitatea de baștină a soției judecătorului. Aceștia au invocat că magistratul ar fi participat la adunările organizației teritoriale a Platformei DA.

 În ședința din 16 octombrie, CSM a respins contestația judecătorului Gheorghe Balan depusă împotriva hotărârii Colegiului Disciplinar, din 20 aprilie 2018. Ulterior, chiar dacă Gheorghe Balan a contestat la Curtea Supremă de Justiție decizia CSM, iar cauza era pendinte, președintele Igor Dodon a semnat decretul de demitere. 

Gheorghe Balan s-a remarcat în acea perioadă pentru criticile dure la adresa sistemului judecătoresc. În cadrul Adunării Generale a Judecătorilor din martie 2017, Gheorghe Balan a ținut un discurs în termeni duri despre derapajele din ultimul timp din justiție.

„Din discursurile rostite de președintele Consiliului Superior al Magistraturii și președintele Curții Supreme de Justiție la începutul acestei Adunări, se face impresia că în sistem totul este foarte bine. A venit primăvara, e frumos. Lucrurile însă stau altfel. În Republica Moldova, justiția a fost și continuă să fie confiscată constant și ciclic de cei care au preluat guvernarea după 2009 și au împărțit Palatul Republicii, iar acum împart clădirea Parlamentului. Republica Moldova se îndreaptă spre o justiție care încet își face clopoțel din clinchetul cătușelor. Pentru tot ce se întâmplă în sistemul judecătoresc, ei poartă întreaga vină. Am ajuns un sistem de lași și incompetenți cu funcții, care caută nod în papură oricui este diferit”, a rostit Gheorghe Balan la Adunarea Generală a Judecătorilor, din martie 2017.

În iunie 2017, Gheorghe Balan a depus o plângere penală împotriva președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, Victor Micu, dar și a mai multor membri ai CSM, pe motiv că, în 2014, aceștia i-ar fi aplicat ilegal o sancțiune disciplinară. Balan a cerut procurorilor să îi tragă la răspundere penală și pe fosta președintă a Judecătoriei Botanica, Luiza Gafton, foștii membri CSM Nichifor Corochii și Tatiana Răducanu, ex-ministrul Justiției, Oleg Efrim și fostul procuror general, Corneliu Gurin. Plângerea penală împotriva membrilor CSM a fost depusă, la 5 iunie, la Procuratura Generală. După ce au examinat solicitarea magistratului, membrii CSM au decis că aceasta este neîntemeiată.

Acest articol este realizat în cadrul proiectului „Consolidarea statului de drept şi asigurarea transparenţei sistemului judecătoresc”, implementat de A.O. „Juriştii pentru drepturile omului” cu suportul National Endowment for Democracy, care nu influenţează în niciun fel subiectul şi conţinutul investigaţiilor publicat

Viorica Mija
23/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii