Duminica mare din PMAN. Care este programul Adunării Naționale „Moldova Europeană”

Tatiana Gherța
19/05/2023
presedinte.md

Mesaje de susținere a parcursului european al Republicii Moldova vor răsuna duminică, 21 mai, și din partea președintei Parlamentului European, Roberta Metsola. Oficialul se va afla la Chișinău la invitația Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Împreună vor ține discursuri în fața oamenilor care vor participa la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. 

Anunțul despre participarea oficialului european la evenimentul simbolic organizat la Chișinău a fost făcut de președinție. 

Conform programului prezentat de autorități, evenimentul va începe la ora 11:00 în Piața Marii Adunări Naționale cu intonarea imnului de stat. Șefa statului, Maia Sandu se va adresa un un mesaj către cetățenii aflați în PMAN, dar și celor care vor urmări evenimentul la televizor, iar imediat după, la tribuna centrală va ieși președinta Parlamentului European, Roberta Metsola.

Etapa discursurilor va culmina cu interpretarea compoziției „Odă Europei” de către celebrul compozitor, Eugen Doga.  Între orele 12.00 și 12.30 vor urca în scenă Moldova Youth Orchestra, Cristofor Aldea-Teodorovici și Cătălin Josan.

Pauza muzicală va fi întreruptă de adoptarea de către participanții la miting a Rezoluției „Moldova Europeană”. Mnifestația se va încheia cu un recital al interpretului de muzică ușoară Vali Boghean și Orchestra „Lăutarii” condusă de maestrul Nicolae Borgros.

 

Tatiana Gherța
19/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii