După cutremure, Turcia este lovită de inundații: zeci de persoane decedate sau dispărute

Mihaela Cibotaru
16/03/2023
Hurriyet Daily news

Inundații masive au afectat mai multe regiuni din sud-estul Turciei, care au fost la începutul lunii februarie curent lovite de cutremure devastatoare. Autoritățile anunță că cel puțin 5 persoane au decedat, iar 10 persoane sunt anunțate dispărute fără urmă. Ploile au inundat și corturile în care se adăposteau oamenii rămași fără case din cauza cutremurului.  

Unsprezece decese sunt înregistrate în regiunea Şanliurfa, a anunțat guvernatorul regiunii, Salih Ayhan, care se arată îngrijorat că numărul persoanelor decedate poate crește, din cauza precipitațiilor abundente. În ultimele 24 de ore în oraș au căzut 111 litri pe metrul pătrat. 

Imaginile video publicate pe internet arată cum unele străzi s-au transformat în râuri, iar șuvoiul puternic de apă mână pe străzi automobile. Apa a avariat drumuri și poduri.

În Șanliurfa au fost închise școlile, iar oamenii, locuințele cărora au fost inundate, au fost îndemnați să se strămute în zone mai sigure. Ploile au afectat și unitatea de terapie intensivă a unui spital din provincia Sanliurfa, administrația căruia a trebuit să evacueze pacienții.

Autoritatea pentru managementul situațiilor de urgență și a dezastrelor din Turcia anunță că ploi abundente se așteaptă și în următoarele zile.

Mihaela Cibotaru
16/03/2023



Follow us on Telegram

Comentarii