Economia moldovenească a crescut cu 10,3% în nouă luni

Ion Chișlea
16/12/2021

Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova a crescut cu 10,3% în primele nouă luni ale anului curent, în special datorită sproririi veniturilor în comerț și agricultură, dar și a rulajului în administraţia publică şi apărăre, asigurările sociale obligatorii, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială.

Potrivit Biroului National de Statistică, în ianuarie-septembrie 2021, PIB a constituit în valoare nominală 174,1 miliarde de lei, fiind în creștere, comparativ cu ianuarie-septembrie 2020, cu 10,3%. Este vorba în cea mai mare parte de o recuperare economică după ce, în aceeași perioadă a anului 2020, s-a produs o reducere a activității economice cu 8,2% pe fundalul constrângerilor cauzate de Pandemia de COVID 19 și blocărilor activităților economice, legate de ea.

Cel mai mare aport la creșterea economică din acest an l-a adus comerțul cu ridicata și cu amănuntul, întreținerea și repararea autovehiculelor, activitățile de transport și depozitare, precum și cele de cazare și alimentație publică. Aceste domenii ce țin în cea mai mare parte de consum, cu o pondere de 19,6% la formarea PIB, au avut o creștere a valorii adăugate brute cu 7,6%, contribuind la creșterea economiei în ansamblu cu 1,5%.

De asemenea, cu 1,5% au contribuit la creșterea economică o serie de domenii ce țin de Bugetul Public Național. În special, este vorba de administraţie publică şi apărare, asigurările sociale obligatorii, învăţământ, sănătate şi asistenţă socială. Cu o creștere a valorii adăugate brute cu 12,1% în acest an, activitățile respective au avut o pondere de 12,8% la formarea PIB.

Agricultura, silvicultura şi pescuitul au contribuit și ele cu 1,3% la majorarea economiei în cele nouă luni. Cu o creștere a valorii adăugate brute cu 14,3%, grație unui an agricol favorabil, activitățile respective dețin o pondere de 9,5% la formarea PIB.

Creșterea economică este prezentată de BNS în termeni reali, adică fiind luat în calcul nivelul inflației din aceeași perioadă, care a ajuns la 6,46% în ianuarie-septembrie. 

Creșterea economică din primele luni ale anului în curs depășește cele mai optimiste previziuni. În octombrie, Banca Mondială prognoza pentru 2021 o creștere a PIB de 6,8%, iar Institutul Național de Cercetări Economice (INCE) – o creștere de 9,2%.

Ion Chișlea
16/12/2021




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii