Deputații din majoritatea parlamentară, Dumitru Alaiba și Dorian Istrati, au prezentat, marți, într-un briefing de presă două inițiative legislative, care își propun eliminarea abuzurilor în procesul de creditare și protejare a beneficiarilor de credite de consum.
Potrivit lui Dorian Istrati, modificările vor începe chiar de la procesul de atragere a clienților băncilor și companiilor de microfinanţare. Modificările propuse vor obliga instituțiile de creditare să afișeze dobânda anuală efectivă (DAE), adică dobânda propriu zisă a creditului plus toate comisioanele aferente, cu cacarctere de trei ori mai mari decât restul informației din spoturile publicitare.
De asemenea, se preconizează interzicerea dobânzilor flotante în cazul creditelor mai mici de trei salarii medii pe economie. De exemplu, dacă solicitantul de credit are un salariu lunar 9000 de lei şi contractează un credit mai mic de 27 mii de lei, în contract va fi stabilită suma fixă pe care debitorul urmează s-o ramburseze până la expirarea creditului, indiferent de fluctuațiile de pe piața valutară.
La fel, urmează a fi modificat și Codul Civil, astfel încât instituțiile de creditaresă fie obligate să notifice în format electronic debitorul în cazul reducerii cu un punct procentual a ratei dobânzii aplicate de bancă pentru creditele noi, ca beneficiarul să-și poată renegocia contractul şi să poată migra la o altă instituţie de finanţare.
Proiectul obligă Banca Națională a Moldovei să elaboreze și să întrețină o platformă interbancară de creditare, care să permită identificarea de către clienți a celor mai avantajoase credite.
O altă prevedere este că toate cheltuielile prevăzute la creditare în afară de dobândă - comisioane, taxe, penalități, dobânzi de întârziere - nu vor putea fi mai mari decât 0,04% din suma totală a creditului, iar costul creditului să nu depăşească valoarea lui.
Deputații au explicat necesitatea modificărilor propuse prin lipsa unei reglementări adecvate a sectorului de creditare, care conducel a pauperizarea și mai mare a celei mai sărace părți a populației.
„Primim sute de sesizări de la cetățeni și problema acestor abuzuri trebuie rezolvată urgent. Sunt prea multe cazuri când o persoană împrumută cinci mii de lei și ajunge să fie datoare cu sute de mii de lei. Prea ușor oamenii își pierd tot ce au la suflet. Prea multe tragedii, inclusiv cazuri de suicid, din cauza unui credit.”, a justificat Dumitru Alaiba iniţiativa legislativă.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii