Erdogan păstrează cârma pentru încă 5 ani

Mihaela Cibotaru
29/05/2023
aa.com.tr

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan își va păstra fotoliul pentru încă 5 ani. Erdogan a câștigat în turul doi al alegerilor prezidențiale cu 52,16% din voturi, față de 47,84% acumulate de contracandidatul său, Kemal Kilicdaroglu.

Potrivit presei turcești, prezența la vot a fost de peste 85%, comparativ cu 87% înregistrată în primul tur. Pentru Erdogan au votat 27,7 mln de alegători.

Adresându-se suporterilor săi, Erdogan, care conduce țara de 20 de ani, a declarat că învingătoare în alegeri este Turcia. „Învingătoare sunt toate părțile societății noastre, democrația noastră este învingătoare”, a spus președintele.

Oponentul său, Kemal  Kilicdaroglu a apreciat că aceasta a fost cea mai nedreaptă perioadă electorală din istoria țării. „Nu ne-am plecat în fața climatului de frică. În aceste alegeri, voința poporului de a schimba un guvern autoritar a devenit clară în ciuda tuturor presiunilor”, a spus el în fața alegătorilor, adăugând că va continua lupta până când în Turcia va fi o „democrație adevărată”.

În primul tur al alegerilor prezidențilale, pentru Erdogan au votat 49,4% din alegători, iar 44,9% și-au dat votul pentru Kilicdaroglu.

Mihaela Cibotaru
29/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii