Eșecuri pe bandă rulantă pentru Republica Moldova la CtEDO. Care este suma despăgubirilor

Tatiana Gherța
28/01/2023
Colaj CIJM

Din 1997 până în prezent, Republica Moldova a fost obligată de CtEDO să plătească despăgubiri în sumă de peste 22 de milioane de euro. Doar în 2022 Moldova a scos din safeul național jumătate de milion de euro pentru dosarele pierdute în instanța europeană pentru drepturile omului. Constatările au fost făcute de Centrul de Resurse Juridice din Moldova(CRJM) și au fost publicate într-un dosar analitic.

În 2022, au fost depuse 642 de cereri împotriva statului Republica Moldova, moldovenii adresându-se la CtEDO de 5 ori mai des decât media europeană. Conform CRJM, 9 din 10 cereri depuse la CtEDO întrunesc toate circumstanțele pentru a obține câștig de cauză.

„În hotărârile pronunțate în anul 2022, CtEDO a constatat 48 de violări ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului admise de țara noastră. Majoritatea se referă la maltratare, investigarea defectuoasă a maltratării și la încălcarea dreptului la un proces echitabil”, a declarat Daniel Goinic, directorul programului Drepturile Omului al CRJM, unul dintre autorii cercetării.

Cea mai frecventă încălcare pentru care Republica Moldova  pierde la CtEDO atestă faptul că cetățenilor Republicii Moldova care ajung să se plângă la CtEDO nu le este respectat dreptul la un proces echitabil.

„Majoritatea încălcărilor drepturilor omului s-au datorat comportamentului defectuos al reprezentanților statului, în special calității proaste a activității judecătorilor și procurorilor, și nu deficiențelor legislative”, declară directorul programului Justiție din cadrul CRJM, Vladislav  Gribincea.

La începtul anului erau pe rol pentru examinare alte 1 020 de cereri împoriva Republicii Moldova. Circa 97% dintre acestea au șanse de câștig.

Autorii dosarului analitic au stabilit că, de la ratificarea CEDO, în 1997, până la 31 decembrie 2022, CtEDO a pronunţat 575 de hotărâri în cauzele moldoveneşti. Majoritatea acestor hotărâri au constatat cel puțin o violare a drepturilor omului. La acest capitol, Moldova devansează cu mult Marea Britanie, Germania, Spania sau Olanda, țări care au ratificat CEDO cu mult timp înaintea Moldovei şi care au o populație mult mai numeroasă.

Tatiana Gherța
28/01/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii