Eurodeputatul Siegfried Mureșan va participa duminică la Adunarea Națională „Moldova Europeană”

Tatiana Gherța
19/05/2023
facebook.com/SiegfridMuresan

Eurodeputatul român, Siegfired Mureșan se va afla în această duminică, 21 mai, la Chișinău. Oficialul va aparticipa la Adunarea Națională „Moldova Europeană” care se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale. 

Deputatul Parlamentului European a făcut anunțul pe pagina sa de pe o rețea de socializare cu mențiunea că vizita reprezintă un mesaj de susținere pentru toți oamenii care vor un viitor mai bun pentru Republica Moldova. Oficialul a venit cu un îndemn către toți cetățenii să participe la Adunarea Națională „Moldova Europeană”. 

„Sunt acum în drum spre Chișinău de la Washington. Vin pentru a fi alături de toți oamenii din Republica Moldova care vor un viitor mai bun, care vor un viitor european pentru ei, pentru țara lor, pentru familia lor. (...) Haideți să le arătați tuturor că oamenii din Moldova vor în Uniunea Europeană!”, a notat Mureșan.

Siegfried Mureșan este președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova.  

Precizăm că, Adunării Naționale „Moldova Europeană” a fost convocată la inițiativa președintei țării, Maia Sandu. Scopul evenimentului este de a arăta lumii întregi parcursul ireversibil de integrare europeană a Republicii Moldova. Evenimentul este preconizat pentru duminică, 21 mai, începând cu ora 11:00, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Tatiana Gherța
19/05/2023




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii