Europarlamentarul român, Siegfried Mureșan, a declarat vineri că a făcut demersurile necesare pentru UE să sprijine Republica Moldova în elucidarea dosarului „furtului miliardului”.
„Țările membre ale Uniunii Europene și Republica Moldova trebuie să coopereze mai strâns în investigarea fraudei bancare, astfel încât banii care au dispărut din băncile moldovenești să poată fi recuperați mai repede. Am cerut acest lucru în amendamentele pe care le-am depus aseară împreună cu președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul parlamentar „Euronest”, Andrius Kubilius, și cu vicepreședintele Delegației Parlamentului la „Euronest”, Andrzej Halicki, la Proiectul de raport al Parlamentului privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană”, a scris Mureșan pe pagina sa de Facebook.
El a mai cerut de asemenea un nou statut pentru Republica Moldova în relația cu UE, care să aducă beneficii economice sporite.
„Un alt lucru important prevăzut în amendamente este ca Uniunea Europeană să ofere, în viitorul apropiat, un statut preliminar de aderare europeană pentru Republica Moldova. Prin acest statut, asemănător celui pe care îl are Norvegia, Republica Moldova ar deveni membru al pieței unice europene, ca etapă preliminară în procesul de aderare la UE”, a mai spus Mureșan.
Europarlamentarul român a mai spus că proiectul de raport privind implementarea Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova, cu tot cu amendamentele depuse, trebuie să fie votat mai întâi în Comisia pentru afaceri externe, apoi în sesiunea plenară a Parlamentului European.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii