Președinta Maia Sandu a avut, marți, o întrevedere cu reprezentanții Comisiei pentru evaluarea externă a judecătorilor și a candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție (CSJ) în cadrul căreia a fost discutată realizarea recomandărilor Comisiei UE legate de procesul de evaluare externă extraordinară.
În cadrul ședinței s-a vorbit despre acțiunile întreprinse până acum în domeniul reformei justiției și provocările întâlnite în procesul de evaluare a candidaților la CSJ.
De asemenea, s-a discutat despre necesitatea respectării graficului convenit cu UE pentru finalizarea exercițiului de testare a integrității judecătorilor.
Șefa statului a subliniat că această evaluare este foarte importantă - de rezultatele acesteia depinde dacă cetățenii își vor recăpăta încrederea în instituțiile de drept și în eforturile autorităților de a combate corupția.
Etapele reformei justiției
Comisia Pre-Vetting și-a început activitatea în aprilie 2022. Aceasta a evaluat toți candidații la funcția de membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care au depus dosarele până pe 1 septembrie 2023.
Acum, au loc audierile repetate ale candidaților care au picat evaluarea și au contestat decizile Comisiei pre-vetting la CSJ, iar Curtea Supremă de Justiție a admis contestațiile acestora. După reevaluarea candidaților, Comisia pre-vetting își va încheia mandatul.
Comisia Vetting a fost creată în iunie anul curent. Până acum, au fost colectate informațiile despre judecătorii CSJ și candidații pentru funcția de judecător al CSJ. Pe 27 noiembrie, Comisia vetting a demarat audierile publice cu judecătorii CSJ și candidații care au depus toate actele necesare.
Ulterior, Comisia Vetting va evalua:
● candidații la funcția de membru al CSM, care au depus dosarele după 1 septembrie 2023;
● membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor și ai Colegiului disciplinar din cadrul CSM;
● judecătorii din funcții-cheie – președinții și vicepreședinții de instanțe;
● judecătorii Curților de Apel.
Comisia nr. 3 va evalua:
● candidații la funcția de membru al CSP, care au depus dosarele după 1 septembrie 2023;
● procurorii din funcții-cheie din cadrul Procuraturii Generale;
● procurorii din cadrul procuraturilor specializate: Procuratura Anticorupție și PCCOCS;
● procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale și adjuncții acestora;
● membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor și ai Colegiului de disciplină și etică din cadrul CSP.
Judecătorii și procurorii care nu vor trece prin exercițiul de pre-vetting/vetting vor fi evaluați de către colegiile pentru selecția și evaluarea judecătorilor și procurorilor din cadrul CSM și CSP, după formarea acestora.
Comisiile nr. 2 și nr. 3 își vor încheia estimativ evaluările până la sfârșitul anului 2025.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii