Prioritățile în procesul de implementarea a reformei justiției abordate în cadrul unei ședințe de lucru între ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, cu membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Printre acestea, majorarea salariilor pentru angajații instanțelor judecătorești. Pentru informarea și soluționarea mai eficientă a problemelor comune din sistemul judiciar participanții au convenit ca asemenea ședințe să fie organizate periodic.
Participanții au punctat subiecte cheie printre care majorarea salariilor personalului instanțelor judecătorești, dar și evaluarea și selecția judecătorilor. Discuția a fost conturată și asupra sediului în care CSM îți desfășoară activitatea, cât și în ansambu reforma hărții judiciare. Membrii CSM și ministra au vorbit și despre intensificarea proceselor de instruire a profesioniștilor.
Totodată, ministra a vorbit și despre proiectele ce urmează a fi înaintate spre adoptare în parlament. Unul dintre acestea se referă la proiectul legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor din funcțiile-cheie ale instituțiilor de drept, adoptat în cadrul ședinței de miercuri, 5 iulie, a Guvernului.
Precizăm că, subiecții celei de-a treia etapă a mecanismului de vetting vor fi judecătorii și procurorii din funcțiile-cheie, inclusiv candidații la funcțiile respective. Judecătorii și procurorii expuși evaluării vor avea posibilitate să prelungească termenul pentruptrezentarea infomației suplimentare pentru Comisia de evaluare, vor avea dreptul să prezinte probe, dar și să solicite desfășurarea audierii în ședință închisă. Totodată, numărul criteriilor etice și financiare va fi micșorat, pentru a fi diminuate cazurile de nepromovare pentru iregularitățile finanicare minore sau pentru încălcările mici. Cei care nu vor promova evaluarea externă vor fi eliberați din funcțiile deținute. Interdicția de a activa în funcția de judecător/procuror și alte funcții de demnitate publică de la 5 la 7 ani, din data rămânerii definitive a hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) sau Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Evaluarea judecătorilor și procurorilor este un angajament asumat de Republica Moldova la nivel național și internațional, precum și una dintre condiționalitățile de bază ce rezultă din Acordul de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană. În procesul de elaborare a acestuia au fost organizate consultări publice cu implicarea reprezentanților judecătorilor și procurorilor. De asemenea, s-a ținut cont de recomandările Comisiei de la Veneția referitoare la prezentul proiect de lege.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii