Venitul unei familii din clasa de mijloc, în care ambii soţi muncesc, trebuie să ajungă lunar la 100.000 lei, pentru ca să aibă un trai decent, acest lucru fiind caracteristic doar pentru 10% din populația țării. De această părere este Veaceslav Ionița, expert economic la IDIS Viitorul.
Majoritatea populației Republicii Moldova, în proporţie de 60 la sută, are un venit modest și trăiește la limita sărăciei. Pentru acestă clasă scumpirile, mai ales cele din sectorul energetic, reprezintă o lovitură puternică. „Avem în Moldova un grup de persoane care au venituri ridicate. Ei nu au fost afectați de pandemie și au procurat mașini și apartamente, inclusiv în perioada pandemică. Pentru ei lucrurile nu s-au schimbat. Datorită economiilor de anul trecut și a împrumuturilor fără precedent, în acest an se atestă o creștere puternică a consumului doar la persoanele cu venituri ridicate”, a declarat pentru Anticoruptie.md expertul economic Veaceslav Ionita.
Ionița spune că în toată lumea creșterea consumului populației stimulează creștrea economică, însă în Moldova, stimulează creșterea importurilor, pe motiv că economia moldovenească produce foarte puțin.
Expertul spune că în anul curent vom avea cea mai mare creștere a importurilor din istoria țării, care vor depăși suma de 7 miliarde de dolari.
Datele cercetării „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2021”, efectuat de Biroul Național de Statistică, arată că aproape trei sferturi din moldoveni aveau în luna septembrie salarii mai mici de 10 mii lei. Fiecare al doilea avea o leafă sub șapte mii de lei, 22,8% au avut lefuri cuprinse între șapte și 10 mii lei, 15,4% – între 10 și 15 mii lei, și doar 11,3% au avut salarii mai mari de 15 mii lei. Venituri cuprinse între 5 – 7 mii de lei au 18,9% dintre salariații moldoveni.
Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.
Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.
Comentarii